Serbia se alătură antrenamentelor militare conduse de SUA în Germania

0
296

serbMilitari sârbi se vor alătura exerciţiilor multinaţionale organizate de Statele Unite ale Americii în Germania începând cu luna august. Potrivit Ministerului Apărării din Serbia, militarii sârbi vor participa la un exerciţiu tactic multinaţional numit “Combined Resolve VII”, organizat de Comandamentul european al armatei SUA. Aceste antrenamente vor avea loc la baza militară Hohenfels din Germania în perioada 27 august – 15 septembrie. “Scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii şi înţelegerea mutuală a membrilor trupelor terestre şi a partenerilor din cadrul operaţiunilor militare la nivelul tactic, într-un mediu multinaţional”, a comunicat Ministerul Apărării, adăugând că modelul acesta de exerciţii este întreprins de SUA în Europa de două ori pe an. Armata din Serbia nu va trimite mai mult de 100 de militari, la fel cum a procedat în alte antrenamente anterioare care s-au derulat Hohenfels. “Forţele armate ale SUA vor suporta costurile călătoriei, acomodării, mesele, folosirea terenurilor de antrenament şi alte costuri ale militarilor noştri implicaţi în exerciţiile şi conferinţele planificate”, potrivit Ministerului sârb. În cadrul acestor antrenamente vor lua parte peste 3.100 de militari din peste 20 de ţări: Italia, Armenia, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Lituania, Macedonia, R.Moldova, Polonia, România, Slovenia, Ucraina, Muntenegru, Norvegia, Franţa, Spania, SUA şi Serbia. În lunile septembrie şi octombrie, Serbia va găzdui trupele ruse în efectuarea a două antrenamente separate: Slavic Brotherhood 2016 şi BARS 2016. Potrivit Centrului pentru Politici de Securitate din Belgrad, exerciţiile militare alături de Rusia generează mai multă atenţie publică, deşi Serbia încearcă să echilibreze cooperarea atât cu membrii NATO, cât şi cu Moscova.