Rio 2016 e istorie / Albert Saritov a fixat bilanţul României la cinci medalii, cucerind bronzul la lupte libere

0
273

SARITOVDelegaţia tricoloră nu pleacă de la Rio cu patru medalii, ci cu cinci. Asta după ce Albert Saritov a câştigat, duminică seară, în ultima zi a Jocurilor Olimpice, medalia de bronz la lupte libere (categoria 97 kg), după ce la învins cu scorul de 10-0 pe georgianul Elizabar Odikadze, devenind astfel primul sportiv naturalizat care aduce o medalie României. Cecen la origini, Saritov reprezentase până în luna mai a acestui an Rusia. ”Am venit aici pentru aur, mă bucură şi bronzul, dar nu atât de mult. Însă am luat o medalie şi este o mândrie pentru România. Este prima mea participare la Jocurile Olimpice, sper ca la Tokyo, în 2020, să iau aurul. M-am simţit român şi cecen”, a declarat Saritov (31 ani), sportiv legitimat la CSA Steaua.

Ultima medalie olimpică a luptelor româneşti, de asemenea un bronz, la categoria 130 de kilograme în întrecerea de greco-romane, a fost cucerită în anul 1992, de către Ioan Grigoraş.Medalii olimpice

Mai jos cu 20 de locuri decât la precedenta ediţie

Cele cinci medalii, una de aur, una de argint şi trei de bronz, România a terminat pe locul 47 în clasamentul pe naţiuni, cu 20 de locuri mai jos decât în urmă cu 4 ani, la Londra. De unde delegaţia noastră pleca cu nouă medalii: două de aur, cinci de argint şi două de bronz. În altă ordine de idei, topul primelor 10 n-a suferit modificări majore faţă de ediţia trecută, consemnându-se un singur new-entry, cel al Japoniei, în detrimentul Ungariei. La nivelul podiumului, SUA şi-a păstrat primul loc, îmbunătăţindu-şi cu 18 medalii performanţa, 121 faţă de 103. La titluri însă a rămas tot acolo – 46. În schimb, Marea Britanie a făcut rocadă cu China, europenii însoţindu-i în ierarhia finală pe americani.Clasament olimpic