Primarul din Ţuglui rămâne după gratii

1
402

Primarul comunei Ţuglui, Paulică Neagoe, rămâne după gratii. Magistraţii Tribunalului Dolj au respins, ieri după-amiază, recursul formulat de el şi de doi dintre ceilalţi inculpaţi din dosar. Al patrulea bărbat arestat în dosar a fost pus în libertate, fiind luată faţă de el măsura obligării de a nu părăsi ţara. Reamintim că primarul din Ţuglui şi alte patru persoane au fost trimise în judecată pe 13 august, primarul fiind acuzat de fapte de corupţie, iar ceilalţi, administratori de firme, de fals şi uz de fals.

Paulică Neagoe

Magistraţii Tribunalului Dolj au judecat, ieri, recursul formulat de Paulică Neagoe, Iulian Mihai, Zaga Radu şi Constantin Coman împotriva deciziei de pe 13 august a.c., a Judecătoriei Craiova, prin care li s-a menţinut arestarea preventivă. Primilor trei li s-au respins recursurile, astfel că rămân după gratii, în timp ce Coman a fost pus în libertate, pe motive medicale din câte se pare, cu interdicţia de părăsire a ţării, timp în care trebuie să respecte şi o serie de obligaţii. ”Respinge ca nefondate recursurile formulat de inculpaţi recurenţi Neagoe Paulică, Mihai Iulian şi Radu Zaga împotriva încheierii din data de 13.08.2013 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr.27966/215/2013. Admite recursul formulat de inculpatul Coman Constantin. Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul Coman Constantin cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi stabileşte în sarcina acestuia următoarele obligaţii:  să se prezinte la instanţă ori de câtre ori este chemat; să se prezinte la Poliţia Drăgăneşti Olt, jud. Olt, ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de inculpaţii Neagoe Paulică, Mihai Iulian, Radu Zaga şi Mihai Iuliana şi de martorii Buzatu Nicoleta, Nicu Marin, Zaharia Puiu, Totoroaţă Marin, Radovici Elena şi Dumitru Valerica şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Coman Constantin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 179/19.07.2013”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Paulică Neagoe, de 58 de ani, primarul comunei Ţuglui, pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Iulian Mihai, Constantin Coman, Zaga Radu şi Luciana Mihai, cei patru fiind administratorii firmelor de la care primarul a achiziţionat direct bunuri supraevaluate şi chiar bunuri pe care nu avea voie să le cumpere, prejudiciind bugetul local cu aproximativ 473.000 lei.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurori, „în perioada mai 2008 – octombrie 2012, Paulică Neagoe, în calitate de primar şi ordonator de credite al unităţii administrativ-teritoriale Ţuglui, prin folosirea procedurii de achiziţii directe de produse, cu încălcarea prevederilor legale, a acceptat la plată facturi pentru o serie de bunuri, achiziţiile făcându-se la preţuri supraevaluate sau fără să se justifice din punctul de vedere al legalităţii, oportunităţii sau necesităţii acestora. În acest fel, a avizat plăţi nelegale în valoare de aproximativ 473.000 de lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul local. În sarcina primarului s-au reţinut 22 de acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice”. Mai exact, deşi Primăria sau localitatea nu aveau nevoie, Paulică Neagoe a achiziţionat un complex de joacă pentru copii, balansoare, leagăne (care au fost amplasate în câmp), tobogane, indicatoare rutiere şi de intrare/ieşire localitate, pichete PSI, stingătoare PSI, băncuţe, coşuri de gunoi, limitatoare de viteză şi multe alte bunuri care au ajuns să zacă prin diverse cotloane, fără a fi folosite, dar pentru care au fost plătite sume de câteva ori mai mari faţă de valoarea lor de piaţă.

Potrivit anchetatorilor, cele mai multe dintre bunuri au fost luate de la societăţile SC Comat Prescom SRL Olt şi Total Tehno Company Olt, ambele administrate de Iulian Mihai. Nu mai puţin de 16 dintre cele 22 de facturi decontate au fost pentru cele două firme, de unde s-au cumpărat bunuri în valoare de aproximativ 330.000 de lei.

Primul termen de judecată al dosarului a fost stabilit la Judecătoria Craiova pentru data de 4 octombrie a.c.

1 COMENTARIU

  1. cine il protejeaza pe gura primarul calafatului?

    Echipamentele pentru pichete, cumpărate cu doi ani înainte

    Prima firmă care pare să fi deschis drumul „sereleurilor” din Drăgăneşti este SC BRICOMAT SRL. Potrivit facturilor cu numerele 08 şi 35 din datele de 9 respectiv 15.12.2008, Primăria Calafat a cumpărat de 500 de milioane de lei echipamente necesare pentru staţii de autobuz (despre care înţelegem că valoarea finală a uneia ar fi la 200 de milioane de lei vechi), dar şi echipamente pentru pichetele PSI pe care Primăria urma să le cumpere peste doi ani.
    Într-un material electoral pe care îl împarte, primarul Mircea Guţă spune că „mandatul meu a fost unul de sacrificiu într-o perioadă de criză”. Lovit de recesiune, primarul a trebuit să îşi vândă chiar Chryslerul pe care îl achiziţionase… din salariul de edil? Gura lumii spune că ar fi fost o atenţie din partea colaboratorilor, mai exact de la firma Bricomat. Mai spun oamenii că primarul Mircea Guţă a făcut câteva excursii prin Orientul Mijlociu, dar şi prin ţări scandinave.
    Pe multe dintre facturile emise de firmele din Drăgăneşti Olt, Mircea Guţă a semnat ca… primarul, dându-şi „văzutul” pentru facturile de miliarde. Că doar nu dădea de la el din buzunar. Îl ajuta şeful de la DSUP (utilităţi publice), Pârvan Gheorghe. Semnăturile celor doi apar pe multe dintre facturi. De altfel, în urmă cu câteva zile, mai mulţi angajaţi ai Primăriei au dat cu subsemnatul în faţa celor de la DNA pentru cheltuielile exagerate ale conducerii. La o primă estimare, cel puţin un milion de euro s-au cheltuit în mandatul de criză al lui Guţă pentru roţi de pubele la 5 milioane bucata, cloramină la un milion kilogramul, coşuri de gunoi la 10 milioane bucata, staţii de autobuz la peste 200 de milioane bucata etc. Se putea face altceva cu aceşti bani? Răspunsul îl ştiţi doar dumneavoastră, calafetenii.

Comments are closed.