Vasluiul are adversar cu ştaif, dar în declin

0
348

Celebra Inter Milano joacă în seara aceasta la Piatra Neamţ contra formaţiei lui Porumboiu

Javier Zanetti

Cu doar 10 de existenţă în spate, Vasluiul începe să-şi încropească o panoplie de adversari de calibru în cupele europene. După ce a făcut faţă unor echipe precum Lazio, Sporting Lisabona, AEK Atena sau Fenerbache, Vasluiul are parte în seara aceasta de cel mai titrat oponent de până acum. Legendarul club italian Inter Milano a fost fondat în 1908 şi are în palmares 18 titluri, şapte cupe şi cinci supercupe. De asemenea, Inter Milano a câştigat de 3 ori atât Liga Campionilor (ultima dată acum 3 ani), cât şi Europa League, două Cupe Intercontinentale şi un Campionat Mondial al cluburilor. În această vară, clubul patronat de Massimo Moratti i-a cedat pe Forlan, Lucio şi Cordoba şi i-a adus pe Rodrigo Palacio de la Genoa şi Fredy Guarin de la FC Porto. Ieri, Inter a oficializat schimbul de jucători cu rivala AC Milan, Pazzini fiind cedat „diavolilor” în schimbul lui Cassano, Inter primind şi 7 milioane de euro. O prezenţă constantă în ultimele 15 ediţii ale Ligii Campionilor, gruparea antrenată de Andrea Stramaccioni a avut un sezon 2011/2012 foarte slab, clasându-se abia pe locul şase în campionat. În sezonul trecut, Inter Milano a ajuns până în optimile de finală ale Ligii Campionilor, de unde a fost eliminată de Olympique Marseille, după 0-1 în Franţa şi 2-1 în Italia. În cadrul echipei activează şi fundaşul Cristian Chivu, care şi-a prelungit contracul în această vară. Inter Milano a fost ultima oară în România în sezonul 2001/2002, când întâlnea, în primul tur al Cupei UEFA, pe FC Braşov, de care a dispus cu scorul general de 6-0, după 3-0 la Trieste şi 3-0 sub Tâmpa. Inter are în palmares şi o eliminare a Craiovei Maxima, în sezonul 1980-1981 al Cupei Campionilor câştigând cu 2-0 pe „San Siro” şi remizând 1-1 pe „Central”, cu gol marcat de Beldeanu pentru alb-albaştri.

Zanetti, la meciul 800 pentru Inter

Căpitanul formaţiei Internazionale Milano, Javier Zanetti, va evolua astăzi la Piatra Neamţ  pentru a 800-a oară în tricoul interist. „Sunt foarte fericit. Când am jucat primul meci cu acest tricou nu mă gândeam că voi ajunge la 800 de partide pentru această echipă. Am trecut prin momente bune şi rele, dar mereu am fost mândru că sunt căpitanul unei mari echipe” a spus Zanetti. Argentinianul are două momente „de suflet” în cei 17 ani petrecuţi la Inter: „După debutul la Inter nu am dormit pentru că eu vedeam San Siro atât de departe şi era un vis că am jucat pe acest stadion. Apoi a venit noaptea de după ce am câştigat Liga Campionilor, ceva ce aşteptam de mult timp”. Jucătorul care a împlinit recent 39 de ani a mai spus că Inter este pregătită pentru meciul cu FC Vaslui, deşi a apreciat că acesta va fi dificil: „Pregătim aceste două meciuri în cel mai bun mod posibil. Ştim că mai ales prima partidă este foarte importantă, dar ştim şi că Inter este pregătită”. Meciul FC Vaslui – Inter Milano va începe la ora 21.45, iar până aseară nu se stabilise televiziunea care îl va transmite. Inter ar putea alinia formula: Castellazzi – Maicon, Silvestre, Juan Jesus, Nagatomo – Zanetti, Cambiasso, Mudingayi – Sneijder, Coutinho – Palacio, în timp ce Marius Şumudică ar putea începe cu: Coman – Milanov, Varela, Charalambos, Sălăgeanu – N’Doye, Caue – Antal, Stanciu, Sânmărtean – M. Niculae.