KIWI Finance, lider pe piaţa de brokeraj bancar din România, a înregistrat o creştere cu 105% a volumelor de credite disbursate în primele şase luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Cifra de afaceri pe semestrul I 2011 a crescut cu 11% faţă de rezultatul pe tot anul 2010 şi este cu 178% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Prima parte a anului 2011 a fost marcată de scăderea dobânzilor şi campanii promoţionale pentru toate tipurile de credite. Calitatea portofoliului KIWI din 2003 şi până în prezent, cele aproape 600 milioane euro credite intermediate, ne recomandă atât în faţa clienţilor, cât şi a partenerilor bancari, astfel încât în 2011 principalele direcţii sunt extinderea la nivel naţional prin francize şi consolidarea parteneriatelor strategice cu băncile. În prima parte a anului am înregistrat în medie 600-700 de cereri de credite lunar şi avem o ţintă de 1.000 de cereri lunar până la sfârşitul anului. Rata de succes a crescut de la 50% anul trecut la 70% anul acesta. Şapte clienţi din zece primesc finanţarea în urma analizei dosarelor de credit. Pentru acest an ţintim o creştere de 50% faţă de 2010 cu un volum de credite de 60 milioane euro”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.
81% reprezintă credite garantate cu ipotecă
Dacă la jumătatea anului 2010 KIWI Finance răspundea consumatorilor de produse financiare prin nouă sucursale proprii şi francize, în prezent numărul acestora a crescut la 31. Volumul total de credite disbursate de francize în primele şase luni din 2011 a crescut cu 67% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Urmărim să întărim şi să maximizăm eficienţa fiecărei francize în parte în 2011 şi să acoperim întreaga ţară, astfel încât să putem oferi consultanţă financiară cât mai multor solicitanţi. Ca să venim în sprijinul viitorilor colaboratori, vom lansa în curând o promoţie limitată de francize fără nicio taxă care vor beneficia de logistica, infrastructura, platforma informatică şi contractele KIWI Finance”, a adăugat Anca Bidian.
Din analiza structurii portofoliului rezultă că, în primele şase luni din 2011, 81% reprezintă credite garantate cu ipotecă, în timp ce creditele de nevoi personale fără garanţii imobiliare reprezintă 19%. Peste 90% din creditele negarantate sunt în lei în timp ce creditele garantate cu ipotecă sunt în continuare aproape exclusiv în moneda europeană.
***
KIWI Finance
- este lider pe piaţa de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003 sub numele de Gemini Capital Consult.
- Activitatea KIWI Finance se concentrează pe trei direcţii de business: consultanţă credite pentru persoane fizice, consultanţă credite pentru persoane juridice şi consultanţă juridică.
- Deţine o reţea teritorială de 31 de sucursale şi francize în toată ţara.
- De la înfiinţare şi până în prezent, KIWI Finance a intermediat credite în valoare de peste 570 de milioane euro la peste 120.000 de clienţi.