Prezenţa premierului maghiar, Viktor Orban, la cea de a 32-a ediţie a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, a avut de această dată, pe lângă cota ridicată de iritare a majorităţii românilor din Ardeal, şi nu numai, ceva inedit: a fost prefaţată, de o întâlnire „tete-a-tete”, cu omologul său român Marcel Ciolacu, desfăşurată sub cele mai cordiale auspicii, urmată de un prânz comun în Bucureşti, în cadrul discuţiilor liderul de la Budapesta înţelegând ceea ce poate anticipa. Şi anume că Bucureştiul doreşte susţinerea sa, în accederea la spaţiul Schengen, atât de nedrept tergiversată. Cum Ungaria preia preşedinţia Consiliului UE, în primul semestru al anului viitor, schimbul de păreri, pe tema menţionată, s-a dovedit tonic. S-au avansat, în discuţiile purtate, şi câteva proiecte imediate de infrastructură, realizabile şi de interes comun. Dezinvolt, cunoscut ca mare iubitor de fotbal (chiar excesiv) premierul maghiar a fost prezent şi în tribunele stadionului Sepsi, din Sf. Gheorghe, la partida cu FCU Craiova. Viktor Orban, la nivelul liderilor UE, este plasat… dezavantajos, dar lasă mereu impresia că nu se impacientează. Are propria abordare, în privinţa războiului din Ucraina, a lui Vladimir Putin, a emigraţiei şi oricum se află într-o relaţie rece cu Kievul, după ce banca OTP a fost trecută pe o „listă neagră” a sponsorilor internaţionali ai războiului. S-a şi opus livrării sumei de 500 mil. euro suplimentară, pentru cumpărarea de arme de către UE, până la eliminarea OTP de pe lista menţionată. Viktor Orban pare un paria, la nivelul UE, dar cu toate acestea, chiar şi după răcirea relaţiilor cu Varşovia (grupul de la Vişegrad) pe chestiunea războiului din Ucraina, lasă impresia unei siguranţe de sine, deloc de neluat în seamă. A câştigat categoric ultimele alegeri parlamentare, din aprilie anul trecut şi coaliţia Fidesz-KDNP se află la guvernare din 2010. Candidatul opoziţiei, la funcţia de prim-ministru, Peter Marki-Zai a fost înfrânt de reprezentantul Fidesz, în colegiul nominal, în care a candidat. De altfel, în legătură cu longevitatea sa în funcţia de premier, a făcut la Tuşnad un apropos vis-a-vis de Marcel Ciolacu, devenit al 20-lea premier, de când el este… prim-ministru. Aşa este, numai că a omis să amintească reţeta. O divulgă Paul Lendvai, în cartea „Ungaria lui Orban” (Polirom, 2017) un jurnalist maghiar stabilit în Austria după 1956, fost corespondent pentru Europa de Est al Die Presse şi Financial Times, care îl consideră pe actualul premier, „cel mai mare şi totodată cel mai controversat talent politic de la prăbuşirea comunismului”. „O singură dată trebuie să câştigăm alegerile, dar corect”, afirmaţie devenită celebră, pe vremea când se afla în opoziţie. După aceea a urmat atacul fulgerător pentru cucerirea acelor instituţii cheie, care în mod tradiţional contrabalansează şi ţin sub control puterea executivă. Încă din 2009, la un eveniment al partidului, la Kotcse, Orban vorbise, în premieră, despre crearea unui „câmp central de forţe politice a unui mare partid politic care să înlocuiască pentru 15-20 de ani sistemul dual”. Cercetătorii n-au căzut de acord, dacă sistemul instituit de Viktor Orban este o democraţie sau constituie deja un fel de sistem autoritar, un experiment neo-colectivist, neo-comunist, dacă nu un regim hibrid, la care trăsăturile sistemului autoritar sunt mai proeminente decât cele ale democraţiei. Întâlnirea anuală de la Tuşnad este provocatoare. Enervantă pentru românii de bună credinţă, extrem de toleranţi, cum s-au dovedit şi anul acesta. Prezenţa lui Viktor Orban, la Tuşnad, din această vară, succede vizitei private a preşedintelui Ungariei, Katalin Novak, din luna mai, sub pretextul pelerinajului de Rusaliile Catolice la Sumulen Ciuc, după care MAE român a invocat „lansarea de mesaje publice neadecvate”. Scandalul s-a stins repede. De data aceasta Viktor Orban, cu o notă de ironie la adresa MAE, în aplauzele asistenţei (!?) a spus: „MAE mi-a interzis (n.r. poate sugerat) să nu vorbesc despre unităţi teritorial-administrative, inexistente în România. Cred că se referea la Transilvania şi Ţinutul Secuiesc, dar noi nu am pretins niciodată că ar fi fost unităţi teritoriale româneşti”. Subtil şi aluziv. Mai ales în compania „elevată” a lui Laszlo Tokeş. Mai urma să reafirme că tratatul de pace de la Trianon l-a umplut, de-a pururea, de o adâncă amărăciune. Viktor Orban este un politician hârşit, are un discurs coerent, cu multe subtilităţi, nu rafinamente, deşi ţara sa este tot mai izolată, şi retorica sa anti-europeană de la Tuşnad a fost ilustrativă pentru politica sa iliberală. Interviul său fluviu din Bild, luat de Paul Ronzheimer, la sfârşitul lunii trecute, este suficient de elocvent. Multe din ideile, din acel interviu, s-au regăsit şi în discursul de la Tuşnad. Un comentariu aplicat asupra lui este lipsit de sens. Oricum, Bucureştiul, de data aceasta prin Marcel Ciolacu, a scos-o rezonabil la capăt, şi mă refer la estomparea din faşă a protestelor pregătite la discursul lui Orban de la Tuşnad, cu câteva capcane, jenante pentru liderul unei ţări vecine.
