Mercato: Arabia Saudită tece al acţiune pentru aducerea lui Kylian Mbappe

0
415

La câteva ore, după ce marcase în partida amicală cu Le Havre (2-0), a explodat bomba: internaţionalul francez Kylian Mbappe (24 ani) n-a fost cooptat în lotul PSG, care efectuează un turneu asiatic (Japonia-Coreea de Sud), clubul parizian transmiţând astfel un mesaj, şi anume că jucătorul este… de vânzare. În Japonia, PSG va întâlni clubul saudit Al Nassr, la care evoluează Cristiano Ronaldo, pe Cerezo Osaka şi apoi pe Inter Milano. Şi deloc surprinzător, Arabia Saudită, care îşi consolidează deja liga cu foste staruri, ar dori să profite de această oportunitate. Foot-mercato susţine chiar că guvernul saudit a început demersurile, în vederea aducerii campionului mondial 2018, în peninsula arabică, mai exact la Al Hilal, unde aşteptat era Lionel Messi. Pentru Mbappe oferta ar urma să fie una uriaşă. Pentru a evita să nu joace un sezon întreg, până la expirarea contractului, internaţionalul francez ar fi dispus să se alăture Saudi Pro League, înainte de a se transfera –probabil- la Real Madrid. Dar şansele sunt mici. Mbappe este evaluat de site-ul specializat la 160-180 mil. euro. Termenul limită pentru anunţarea jucătărilor la UEFA, în vederea participării la Liga Campionilor, este 4 septembrie. Luis Enrique, de la instalarea ca antrenor la PSG, nu a discutat despre acest subiect, dar nu trebuie uitat că n-a ezitat să-i pună pe bancă pe Francesco Totti (la AS Roma) şi Xavi (la Barcelona). L’Equipe susţine că vineri Luis Campos, unul din oamenii de decizie ai clubului parizian, a antamat discuţii cu Rasmus Hojlund (20 ani) sub contract până în 2027 cu Atalanta Bergamo. Cu 10 goluri în Serie A, în sezonul trecut, 6 selecţii, suma de 60 mil. nu reprezintă o dificultate, sau un obstacol mai corect spus.