La sfărşitul săptămânii trecute, Poliţia Transporturi a acționat, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Au fost aplicate peste 400 de sancţiuni contravenţionale
Activitățile au fost derulate la nivel național, pentru reducerea victimizării populației, prin accidente produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În cadrul acțiunii, s-au desfășurat activități în zona a 203 treceri la nivel cu calea ferată, fiind aplicate 492 de sancțiuni contravenționale, dintre care 286 la regimul rutier și 52 pentru abateri la trecerea la nivel cu calea ferată. Polițiștii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și o sancțiune contravențională la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere. De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier, fiind reținute 16 permise de conducere, retrase 19 certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.