AC Milan l-a achiziţionat pe Okafor

0
300

AC Milan l-a achiziţionat pe internaţionalul elveţian de origine nigeriană Noah Okafor (23 de ani), pentru care a plătit 14 milioane de euro lui RB Salzburg. Okafor are 14 selecţii şi 2 goluri pentru naţionala Elveţiei şi a semnat un contract pe cinci ani cu Milan. Okafor a fost lansat de Basel, pentru care a disputat 54 de meciuri şi a marcat 7 goluri, iar în 2020 a ajuns la Salzburg, reuşind 34 de goluri în 110 partide. Milanezii l-au remarcat în meciul direct cu Salzburg, din Champions League, când Okafor a marcat un gol spectaculos, după ce le-a strecurat mingea printre picioare francezilor Kalulu, stoper, şi Maignan, portar.