Conform ministrului Sănătăţii, cadrele didactice trebuie să se vaccineze

0
469
 Profesorii nevaccinaţi prezintă cel mai mare risc de a contracta COVID – 19. „Cadrele didactice nevaccinate sunt la mai mare risc de a contracta ele însele infecţia. Trebuie să conştientizăm însă, că 20-50% din aceste persoane ajung să se infecteze cu tulpina Delta. Mesajul de transmis în acest moment cadrelor didactice este să vaccineze pentru protecţia, în special a lor”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății pentru Antena 3, conform edupedu.ro.

Conform ministrului Sănătății, masca rămâne obligatorie în instituțiile de învățământ atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi. Astfel, Ioana Mihăilă recomandă profesorilor să se vaccineze pentru a micșora riscul de infectare cu tulpina Delta. Întrebată dacă s-a gândit la măsuri aplicate elevilor neimunizați, Ioana Mihăilă a spus că „În acest moment, pentru elevii nevaccinați nu am gândit măsuri, altele decât cele generale, legate de purtatul măștii și de măsura de igienă.” De asemenea, acesta a mai precizat că a solicitat un punct de vedere al Institutului Național de Sănătate Publică în legătură cu regulile care ar trebui respectate în școli: „În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”. Cu privire la testarea din banii proprii în cazul cadrelor didactice, aceasta a adăugat: „În acest moment, am purtat discuții preliminare cu Ministerul Educației, dar nu avem agreat, sau o formă finală prin care să instituim anumite măsuri pentru cadrele didactice”.

Foto: gov.ro