TERAPI – un proiect inovator care ne invită la reflexivitate

0
1860

Începând din luna septembrie a anului 2017, Inspectoratul Școlar Județean Dolj a început implementarea proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ intitulat « Territoire apprenant, des protocoles innovants au service des apprentissages – TERAPI ».

Este vorba despre un parteneriat complex, între instituții de nivel diferit – universități, inspectorate școlare, licee și ONG-uri – care au avut ocazia, pe parcursul implementării proiectului, să împletească activitățile practice cu activități de cercetare și, nu în ultimul rând să reflecteze asupra învățăriiatât în cadrul școlii, cât și în afara ei, dar și asupra propriilor demersuri didactice. Partenerii în acest proiect sunt Université Grenoble Alpes, Académie de Grenoble Rectorat, Universita’ Degli Studi di Milano-Bicocca, Liceo Statale Erasmo da Rotterdam din Sesto San Giovanni, Universitatea din Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Liceul « Voltaire » din Craiova, ENAAI și Fédération des Œuvres Laïques de Savoie. Echipele de proiect din toate aceste instituții au desfășurat numeroase activități, atât separat, pentru a-și delimita și defini aceste teritorii de învățare, cât și împreună, pentru a împărtăși experiențele și rezultatul cercetărilor efectuate în fiecare context național, având astfel posibilitatea de a evidenția părți comune și părți diferențiate. Pe scurt, obiectivele acestui proiect sunt următoarele :considerarea școlii ca loc de viață și învățare deschisă și partajată pe teritoriul său; schimbarea pozițiilor și a practicilor profesorilor printr-un suport care să faciliteze reflexivitatea; proiectarea de noi programe de sprijin și instruire a cadrelor didactice (protocoale transferabile); reconcilierea cercetării și a școlii prin analizarea activității (cu studenți, formare, practici de lucru, cercetare reciprocă); asigurarea coerenței și simplificarea în cadrul unui teritoriu a acțiunilor de parteneriat (structuri culturale, asociații, familii) prin cooperare; reflectarea asupra unei evaluări pozitive și participative în serviciul parcursului învățării elevilor. Pe parcursul acestor aproape trei ani de parteneriat, IȘJ Dolj, precum și fiecare dintre instituțiile implicate, a efectuat anchete, sondaje, studii și cercetări, pentru ca la finalul proiectului să realizeze împreună cu ceilalți parteneri „Kitul teritoriului de învățare pentru uzul profesorilor”  (protocoale și fișe în limbile franceză, română și italiană), o culegere cu rezultatele experimentului, care să cuprindă sinteza contribuțiilor științifice pentru sprijinirea cadrelor didactice în vederea validării și a asigurării transferabilității.

Acest proiect poate contribui cu succes la adoptarea unei politici educaționale comune, care să se concretizeze în viitor prin competențe la aceleași standarde în toate cele 3 țări. Sistemele educaționale suferă schimbări culturale, sociale, economice și tehnologice importante. Profesorii sunt conștienți că formarea inițială nu este suficientă în sine, necesitatea de a se instrui pe tot parcursul vieții profesionale este deja o necesitate.Cele trei țări partenere în proiect au inițiat separat o reformă a sistemului de formare, „pe tot parcursul vieții“, sub diferite forme: de formare obligatorie care să conducă la credite ca în România, sau ca în Franța și în Italia, în funcție de înscrieri, de alegerile profesorilor. La finalul proiectului, în toate cele 3 state europene se va putea discuta despre un teritoriu de învățare cu caracteristici aproape comune.