Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : Cerul Unic European și Facilitarea de Conectare a Europei,prioritățile președinției germane a Consiliului UE

0
473
Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu, coordonatorul Grupului PPE în comisia pentru Transport și Turism- TRAN, dar și membru supleant al comisiilor ITRE (Industrie și Energie) și ENVI (Mediu) a avut o consultare cu ministrul german al transporturilor cu care a discutat despre prioritățile președinției germane a Consiliului UE  în acest domeniu, în condițiile în care de la începutul acestei luni și până la finalul anului Președinția UE este asigurată de Germania. “M-am bucurat să aflu că Cerul Unic European și Facilitarea de Conectare a Europei, dosare în care sunt raportor, se numără dintre priorități. Comisia Europeană trebuie să trimită Parlamentului în perioada următoare noul regulament pentru rețelele europene de transport. Acest document va trebui să stabilească cum se vor adapta aceste rețele la Pactul ecologic. Iar cea mai dificilă parte se va referi la punctele de alimentare cu energie electrică, hidrogen sau alți combustibili considerați nepoluanți. În Parlamentul European, doamna cancelar Merkel a spus că pe perioada acestor 6 luni de președinție germană nimeni nu va fi lăsat în urmă. Pachetul de Mobilitate, susținut de Franța și Germania, a contrazis-o, din păcate. Vom vedea cum vor sta lucrurile și cu Pachetul de redresare, care, deocamdată, nu prevede cum vor fi rambursate cele 750 de miliarde de euro. Dincolo de asta, președinția germană va trebui să găsească o abordare potrivită pentru contracararea propagandei Chinei și pentru criza medicală cauzată de pandemie”, a precizat eurodeputatul  Marian Jean Marinescu.