Dacă ar ştii preşedintele Klaus Iohannis!

1
1750

Primit la Aeroportul Craiova, de reprezentanţi ai administraţiei publice locale, judeţene şi centrale, preşedintele Klaus Iohannis –după informările succinte prezentate, care-l interesau precumpănitor, premergător vizitei la uzina Ford- a sugerat că indiferent de culoarea politică, să dăm bătaie cu proiectele menite a obţine fondurile europene necesare restartării economiei. „I-am invitat să pregătească din timp proiecte pentru Craiova, proiecte pentru întregul judeţ, pentru întreaga regiune. Infrastructură, dezvoltare economică, dezvoltarea sistemului educaţional, fiindcă aceşti investitori au nevoie de mână de lucru calificată, şi toate acestea pot fi făcute şi vor fi făcute folosind prioritar bani europeni”. Preşedintele Klaus Iohannis ştia bineînţeles că Doljul este un fief al social-democraţilor, ceea ce nu l-a inhibat deloc să se întreţină, mai altfel, adică mai detaşat, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa. Cu toate acestea, renunţând fie şi temporar la parti-pris-ul, nu rareori în exces, liberal, putea afla şi veşti, realmente tonice, care nu-l lăsau indiferent, fiindcă ele se circumscriau deplin şi îngrijorărilor cotidiene, dar şi afirmaţiei sale cum că „Craiova este o locaţie economică de primă mână în Europa şi pentru asta e nevoie de investiţii şi de extindere”. Una dintre veştile bune pe care le putea afla preşedintele Klaus Iohannis, pe lângă ceea ce a salutat la uzina Ford, este că Doljul o scoate satisfăcător la capăt cu producţia de grâu, contând pe mai departe, consistent, în balanţa cerealieră a ţării. De asemenea, marii fermieri din zonă au deja certitudinea unor excelente producţii de floarea-soarelui şi porumb. În privinţa calificării resursei umane, necesară în economia regiunii şi nu numai, facultăţile de profil ale Universităţii din Craiova, chiar derulează o multitudine de proiecte de colaborare, în parteneriat cu actori economici veritabili, precum Casa Noastră, Hella, Softronic, Continental Sibiu, Pirelli, ITSix, Netrom, Ubisoft, Chapian, Sintec Media, CS România şi chiar uzina Ford. Punctăm doar aceste aspecte, fără a ne întinde, fiindcă dincolo de Doljul „politic”, cu inerentele febrilităţi specifice democraţiei autohtone, există şi Doljul real, cu oamenii săi competenţi, harnici şi mai ales devotaţi ţării. Craiova însăşi este nu doar capitala Olteniei, dar şi un mare municipiu bine gospodărit, cu multe spaţii verzi, preocupat de exigenţele ecologice ale momentului, racordat pulsului european. Cu o seducătoare viaţă culturală. Nu suntem nişte ahtiaţi ai justificărilor prin comparaţii, dar Craiova chiar rămâne pe harta ţării „o locaţie economică de primă mână”. După 90 de ore de negocieri, cum nu s-au mai văzut, între cei 27, la summit-ul de la Bruxelles, şi o simplă expunere privind cele 90 miliarde euro –cam abstracte- îşi putea descreţi fruntea la Craiova, unde a luat un puls autentic al ţării. Că împrumuturile vin condiţionat transeuropean, -ultraliberal- la pachet, asta ştiam. În fine, dacă mai mult stat de drept, cum clama agasantul Mark Rutte, liderul grupului zgârciţilor, e necesar, asta rămâne de discutat, şi de validat. De la Klaus Iohannis doream să aflăm doar ceea ce am dedus şi anume că s-a pliat nucleului raţional Merkel-Macron şi a obţinut, cât s-a crezut de cuvinţă. Că putea face ieri, mai multe concesii presei locale, prezentă la uzina Ford, este o altă discuţie.

1 COMENTARIU

Comments are closed.