Social-democraţii se reunesc, astăzi, în Birou Politic Naţional, pentru a-şi alege candidatul la prezidenţiale, urmând ca propunerea să fie validată în CEx. În cursa internă au rămas oficial Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, însă nici Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea nu exclud o candidatură.
“Nu cred că o să fie foarte multe suprize astăzi (marţi -n.r.). Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii, atâta vreme cât doamna Dăncilă îşi va menţine intenţia de a candida, eu cred că ea va fi aleasă de către marea majoritate a colegilor. Este preşedintele partidului şi atâta vreme cât ea este preşedintele partidului îşi doreşte să-şi asume o candidatură are şanse mult mai mari de a mobiliza o mai mare parte a partidului, de a-l pune în spatele ei. Din punctul meu de vedere, da (e nevoie de o alianţă cu ALDE şi Pro România -n.r.). Eu am susţinut acest punct de vedere şi în cadrul ultimului Comitet Executiv, am susţinut cu tărie că e nevoie să facem orice pentru a menţine o alianţă, partidele care sunt în opoziţie cu Klaus Iohannis, toate ar trebui să avem un candidat comun. Deocamdată văd că există orgolii mult prea mari şi în interiorul PSD, dar şi în interiorul celorlalte partide”, a vicepreşedintele PSD, Gabriel Zetea, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PSD.