Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj a prezentat Raportul privind stadiul de îndeplinire a obiectivelor prevăzute în Planul local de acţiune 2017 – 2020, pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog 2014 – 2020. Concluzia este una singură: conştientizarea importanţei parteneriatului instituţional, pentru reducerea fenomenului consumului de substanţe haluconogene în rândul tinerilor.
În Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog , 2017 – 2020, au fost prevăzute 19 obiective, care trebuie atinse de CPECA Dolj. Dintre acestea, 11 sunt pentru reducerea cererii de droguri, cele mai multe de prevenire – două în şcoală, una în familie, trei comunitare, etc. Prevenirea consumului de droguri în şcoală a fost unul dintre principalele obiective ale proiectului. „Activităţile din acest domeniu au avut ca scop consolidarea factorilor de protecţie şi reducerea influenţei factorilor de risc, prin implementarea unor intervenţii şi măsuri specifice de conştientizare a populaţiei, în special a copiilor şi tinerilor. Au fost desfăşurate mai multe activităţi în acest sens, în parteneriat cu instituţiile partenere ”, a precizat comisar Florin Nicolăiţă, coordonator CPECA Dolj. Astfel, în mediile preşcolar şi preuniversitar, au avut loc cinci proiecte naţionale de intervenţie timpurie pentru creşterea influenţelor factorilor de protecţie şi scăderea celor de risc ; un proiect local cu 12 activităţi informativ – preventive, având ca beneficiari 305 elevi şi 12 cadre didactice de la două licee; 19 acţiuni, în cadrul parteneriatelor educaţionale încheiate cu unităţile de învăţământ solicitante, la care au participat 480 de elevi şi 17 cadre didactice; în cadrul Programului „Şcoala Altfel”, la solicitarea partenerilor, s-au desfăşurat nouă activităţi tematice (269 de beneficiari); ş.a.m.d. Nu au lipsit acţiunile de prevenire, atât în familie, cât şi în comunitate, în cea din urmă speţă fiind realizate două proiecte şi un acord cu Centrul de Detenţie Craiova, CRFPA Dolj şi DGASPC Dolj, la nivel local fiind organizate şedinţe semestriale ale Comisiei de Incluziuen Socială, activităţi de prevenire ale IPJ Dolj, etc.
„Este esenţial să conştientizăm importanţa parteneriatului instituţional…”
Nu a lipsit nici asistenţa consumatorilor de droguri, fiind asigurate serviciile medicale, inclusiv psihologică şi socială, în primul semestru din acest an 135 de persoane solicitând servicii de specialitate, 21 fiind evaluate , 40 beneficiind de consiliere individuală, iar 13 de beneficiari s-au aflat în management de caz, prin realizarea a 67 de şedinţe de specialitate. În ceea ce priveşte reducerea ofertei de droguri, au fost vizate identificarea şi destructurarea reţelelor de trafic, reducerea disponibilităţii drogurilor pe piaţă şi utilizarea eficientă a aplicării legii, prin activităţi specifice de către structurile de aplicare legislaţiei, de ordine şi siguranţă publică pentru combaterea faptelor antisociale. „Este esenţial să conştientizăm importanţa parteneriatului instituţional, ca un mecanism eficient, gândindu-ne, în permanenţă, la riscurile acestui fenomen îngrijorător la nivel mondial şi să depunem eforturi susţinute pentru limitarea efectelor acestuia”, a mai spus Florin Nicolăiţă.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord