Japonia, prezentată craiovenilor într-o foto-expoziție de Maya Avramescu

0
496

Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” organizează astăzi, ora 19.00, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar, vernisajul expoziției „Japonia, inima mea” – o selecție de 80 lucrări realizate de Maya Avramescu. Pe lângă studiile doctorale în Țara Soarelui Răsare, artista a reușit să își facă timp pentru vechea sa pasiune, fotografia. În diferite zone ale Japoniei, aceasta a surprins imagini de o surprinzătoare delicatețe, care se constituie totodată într-o radiografie detaliată a cotidianului, dar și a obiceiurilor specifice, precum și a tradiționalului inedit. Maya Avramescu este absolventă a Cursului de tehnică și artă fotografică de la Craiova, în 28 februarie 2011, dată când s-a înscris și în fotoclubul craiovean.

«Ineditul locurilor, aspectele deosebite ale vestimentației tradiționale ale oamenilor, construcțiile noi alături de cele tradiționale, altare și temple cu forme și cromatici surprinzătoare constituie, toate la un loc, o succintă și poate insuficient înțeleasă prezentare a Tării Soarelui Răsare. Doar viața trăită acolo o perioadă de timp, printre oamenii acelor locuri, în contact cu renumita civilizație japoneză, ar putea să ne releve câte ceva din ceea ce înseamnă „miracolul japonez”. De fapt, o lume normală, cu oameni normali, educați, politicoși și cu acel cult al muncii inexplicabil pentru noi», spune col. (r.) Mircea Anghel, președinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”