Joi se opreşte apa în comuna Pleniţa

0
342

Locuitorii din comuna Pleniţa nu vor primi apă din reţeaua publică, începând din noaptea de miercuri spre joi. Mai precis, furnizarea va fi sistată de la ora 4 a dimineţii şi va reveni la ora 16.00 a după-amiezei de joi. Potrivit conducerii Companiei de Apă „Oltenia”, alimentarea cu apă se oprește pentru această comună în vederea igienizării unui rezervor de 400 mc. „Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă că, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei”, se menţionează într-un comunicat al CAO.