Ponta s-a întâlnit, la Madrid, cu regele Juan Carlos şi cu premierul Rajoy

0
356

Premierul Victor Ponta a ajuns duminică seară la Madrid, unde efectuează o vizită de lucru la invitaţia omologului său spaniol, Mariano Rajoy. Din delegaţia care îl însoţeşte pe premier face parte şi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini. În opinia lui Ponta, vizita la Madrid este una deosebit de utilă, nu doar din perspectiva relaţiilor tradiţionale dintre România şi Spania, dar şi pentru că în această ţară se află un număr important de români. „Peste un milion de români trăiesc în Spania şi, evident (…), cu premierul spaniol voi discuta despre relaţiile noastre economice şi politice, dar şi despre românii de acolo. Este o ţară cu necazuri acum, economice, însă nu vreau să uităm nici relaţiile noastre tradiţionale, nici, repet, faptul că peste un milion de români trăiesc acolo şi aş vrea să găsim toate soluţiile pe care le avem pentru îmbunătăţirea acestor relaţii”, declara primul-ministru pe 17 iulie, la începutul şedinţei de guvern.

Ieri, Victor Ponta s-a întâlnit cu omologul său spaniol, Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei, printre temele de discuţie numărându-se reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Potrivit Guvernului, premierul va mai aborda subiecte precum reconfirmarea poziţiei autorităţilor spaniole de liberalizare totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români începând cu 1 ianuarie 2014 sau intensificarea contactelor politice bilaterale, cu accent pe contactele la nivel ministerial, în domenii precum economie, transporturi, agricultură, interne, justiţie, muncă. Victor Ponta va avea o întâlnire şi cu Ignacio Gonzalez Gonzalez, preşedintele Comunităţii Madrid, unde se află cea mai mare comunitate de români din Spania, dar şi cu Alfredo Perez Rubacalba, secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE). Identificarea unor proiecte de impact, cu participare spaniolă (în infrastructură, telecomunicaţii, energii regenerabile), captarea interesului investitorilor spanioli, în condiţiile în care Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor din România, precum şi schimbul de experienţă în atragerea şi gestionarea fondurilor europene se numără, de asemenea, pe agenda primului-ministru. Componenta economică a vizitei premierului în Spania este cu atât mai importantă în contextul în care schimburile comerciale bilaterale dintre România şi Spania s-au multiplicat de patru ori în ultimii şase ani, iar volumul investiţiilor de capital spaniol a crescut în 2011 de opt ori, raportat la nivelul din 2004. La 31 decembrie 2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Spania a fost de 2.410,42 milioane euro, a precizat Executivul.