Siria: Ofensivă armată contra cartierelor din Damasc şi Alep

0
399

Armata siriană a lansat asaltul pentru recâştigarea mai multor cartiere din Damasc şi Alep (al doilea oraş al ţării) şi lupte puternice s-au angajat ieri dimineaţă între armată şi rebelii din ambele oraşe. La Damasc, unde armata a câştigat teren vineri, în urma unei contraofensive, luptele sunt concentrate în cartierele Barze şi Maze. Potrivit AFP, o explozie a fost înregistrată în zona Maze şi în centrul Damascului, agenţii de securitate făcându-şi simţită prezenţa prin controlul maşinilor şi al identităţii. Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDH), trupele guvernamentale sunt sprijinite de tancuri. La Alep, nordul ţării, a fost deschis vineri un nou front, pentru recâştigarea cartierului Salaheddine, unde Armata siriană liberă (ASL), alcătuită din civili şi dezertori din armată, preluase controlul. Se menţionează că sâmbătă au fost ucise 164 de persoane în toiul violenţelor. Un bilanţ precedent raportase 130 de decese. În acest timp, Hassan Nasrallah, şeful Hezbollah, a declarat că rămâne un susţinător al lui Bashar al-Assad. Şi asta pentru rolul major al Siriei asupra mişcărilor arabe în lupta contra Israelului. Pentru Hezbollah, Siria este „un veritabil partener militar”. Care a oferit arme, utilizate de mişcarea şiită împotriva statului evreu în războiul din anul 2006. Printr-o astfel de remarcă, Hassan Nasrallah a evidenţiat vulnerabilitatea organizaţiei sale în prezent. Hezbollah se teme de prăbuşirea regimului sirian, care a permis până în prezent tranzitarea arsenalului militar iranian pe teritoriul său. Nasrallah a promis, totuşi, israelienilor, noi surprize în cazul unui atac contra Libanului. Preţul plătit pentru refuzul său de a condamna regimul represiv din Siria este scăderea propriei popularităţi în lumea arabă. Miercuri, Nasrallah a cerut o pace de onoare în rândul comunităţilor libaneze, dar tensiunile confesionale şi politice sunt exacerbate prin criza siriană. Slăbită de evoluţiile din Siria, Hezbollah continuă să deţină un arsenal militar şi rămâne pe eşichierul politic naţional ca unul dintre cei mai puternici actori.