Doi polițiști din Plenița au salvat viața unui consătean

0
607

Aseară, poliţişti ai Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Plenița au fost sesizați de un bărbat de 29 de ani, din localitate, că se află în locuința sa și intenționează să se sinucidă.

Un echipaj de poliție, format din agent șef principal Nicușor Cezar Nicolae și agent șef adjunct Ionuț Alin Tutunaru, s-a deplasat urgent la domiciliul omului, unde l-au găsit pe apelant cu o bandă din material plastic înfășurată în jurul gâtului, legată de o grindă de lemn a locuinței, la o înălțime de aproximativ 2,5 m.

De îndată, cei doi polițiști au tăiat și înlăturat banda de plastic, acordând primul ajutor victimei aflate în stare de inconștiență.

La fața locului a sosit și un echipaj de ambulanță, care l-a preluat pe bărbat la spital, în stare stabilă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Datorită intervenției rapide și prompte a celor doi polițiști, în ultima clipă, a fost salvată o viață.