Euro 2020: Suedia şi Spania merg mai departe din grupa E

0
800

După două remize, Spania a obţinut un succes clar în grupa de la Euro 2020, 5-0 contra Slovaciei, şi ibericii se califică în optimi, unde vor întâlni Croaţia. Formaţia lui Luis Enrique a ratat şi un penalty, al doilea la acest Euro, prin Morata. Slovacii s-au prezentat lamentabil, iar portarul Dubravka, după ce a apărat penalty-ul, şi-a marcat un autogol stupid, deschizând scorul. Au marcat: Dubravka 30 – aut., Laporte 45+3, Sarabia 56, F. Torres 67, Kucka – aut. 72.

Suedia a câştigat grupa E, după succesul cu 3-2 contra Poloniei, care termină pe ultimul loc. Lewandowski s-a prezentat practic singur la acest turneu final, la care a marcat toate cele 3 goluri ale leşilor. Au marcat: Forsberg 2, 59, Claesson 90+4 / Lewandowski 61, 84.

Clasament: 1. Suedia 7p, 2. Spania 5p, 3. Slovacia 3p, 4. Polonia 1p.