Craiovenii din Bariera Vâlcii, salvați din calea ploilor?

2
587

Autoritățile locale încearcă să găsească o soluție tehnică pentru inundațiile care apar în Bariera Vâlcii. Reprezentanții municipalității susțin că au depistat cauza problemelor care se crează acolo, ori de câte ori plouă, și lucrează acum la un proiect pentru redimensionarea canalizării. 

Conducerea Companiei de Apă Oltenia (CAO) și-a asumat întrutotul problemele care apar în cartierul Bariera Vâlcii și caută, alături de reprezentanții primăriei, soluția tehnică pentru remedierea lor. Directorul tehnic al CAO, Alin Șuiu, a recunoscut, într-o conferință de presă, că situația din Bariera Vâlcii este cunoscută, dat fiind faptul că se repetă aproape de un an, însă, ceea ce este mai important e faptul că autoritățile au depistat de unde provine toată această problemă. „În anii trecuți, s-au făcut acolo investiții, pe POS Mediu, cu canalizare menajeră și apă pe toate străzile. Dar s-a întâmplat ceva, și se cunoaște lucrul acesta, pentru că a fost dat și în presă, la vremea respectivă: nici nu era funcțională canalizarea, nu avea făcută legătura finală, și deja oamenii se legaseră singuri la ea”, a explicat directorul tehnic al CAO, Alin Șuiu.

Problema pornește din curțile oamenilor

Potrivit reprezentanților companiei, când au văzut că au conductele la poartă, oamenii s-au racordat haotic, sfârșind prin a deversa în conducta menajeră și cantitățile de apă care se strâng în curți, la fiecare ploaie. „ Deși a fost făcută doar pentru apa menajeră, adică apa uzată de la baie și bucătărie, oamenii deversează laolaltă și toată apa din curți, de pe proprietăți betonate, adică duc totul în canalizarea menajeră. Și atunci când plouă, vă dați seama că această canalizare nu mai poate să facă față, fiind proiectată doar pentru un anumit volum de apă menajeră, iar apa de ploaie vine cu presiune”, a explicat reprezentantul companiei, precizând, totodată, că rețeaua de canalizare de sub pod, care este una pluvială, face față, fiind foarte bine făcută. Prin urmare, problemele nu pornesc de acolo, ci de la case.

Stație de pompare și canalizare pluvială pe strada „Carpenului”

Conducerea CAO mai spune că nu are nici posibilitatea să intre în curțile fiecăruia, pentru a verifica dacă apa de ploaie din gospodărie se scurge în rețeaua de colectare a apelor menajere, dar că există, totuși, o soluție. Conducerea companiei și domnul primar, Mihail Genpiu, și-au luat angajamentul că vor rezolva situația în cel mai scurt timp. Se lucrează la un proiect tehnic în acest sens”, a menționat directorul tehnic al CAO. Directorul executiv al companiei, Adriana Cîmpeanu, a confirmat că se studiază o soluție tehnică, detaliind că intervenția se va baza pe amenajarea unei stații de pompare în zonă, cu deversarea cantităților de apă rezultate în fostul canal de pe strada „Carpenului”. „Acest lucru va fi posibil doar odată cu modernizarea străzii Carpenului. Primăria are, pe lista de investiții, să modernizeze această stradă, care va avea și un canal pluvial, pe care noi vom încercăm să deviem apele”, a precizat  directorul CAO. Adriana Cîmpeanu a menționat, însă, că această lucrare va fi  de durată, depinzând în totalitate de ritmul în care se va face lucrarea pe infrastructură de către municipalitate.

2 COMENTARII

  1. mai ramane sa-i amendeze pe oameni ca de ce traiesc in zona aia si-au rezolvat problemele din oras …

Comments are closed.