Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei, pentru prima dată la Consiliul European, din 22-23 iunie, de la Bruxelles, a ţinut să-şi facă auzită agenda, vizând o „Europă care protejează”. A venit aureolat de o victorie categorică la prezidenţiale, de învingător al Marinei Le Pen, mai exact de salvator al Europei, în faţa ofensivei populismului, dar şi de câştigător al alegerilor legislative din ţara sa, prin formaţiunea „La Republique en Marche”. Spre deosebire de predecesorul său, Francois Hollande, căruia, în 2012, i-au fost blocate toate propunerile privind o „Europă mai socială”, e drept şi pe fondul crizei euro, supravegherii financiare a Greciei, Portugaliei şi Irlandei, Emmanuel Macron a reamintit de Tony Blair, în 1997, la Amsterdam. A avut referiri concrete la apărarea comună a Uniunii Europene, insistând pe necesitatea protejării frontierelor externe, pledând pentru o reformă a dreptului de azil, dar făcând referire şi la preocupările enunţate, cu privire la lupta contra dumpingului social. A invitat Comisia Europeană la instituirea unui mecanism de supraveghere a investiţiilor străine în Uniunea Europeană. Adică blocarea acelora care ameninţă „interesele strategice europene”. Emmanuel Macron poate conta, dar nu în toate privinţele, şi nici cât şi-ar dori, pe Angela Merkel, chiar dacă vorbesc împreună de revenirea la spiritul de cooperare existent între Francois Mitterand şi Helmuth Kohl. Pe teme comerciale, fiindcă s-a discutat şi despre aşa ceva, Emmanuel Macron afirmând că „Europa nu este un supermarket”, susţinerea germană este mai puţin evidentă, Berlinul fiind preocupat de interesele firmelor germane în China, fără a dori semnale ale unei Europe protecţioniste. Mai exact, Germania vrea prudenţă pe acest dosar. Într-un interviu acordat, joi, mai multor ziare europene, Emmanuel Macron a pledat pentru o adevărată politică de apărare şi securitate comună, buget al zonei euro, cu o guvernanţă democratică, cooperare politică şi juridică şi nu numai, în lupta contra terorismului, dar şi în materia dreptului de azil şi emigraţie. A reamintit şi despre dialogul mai dificil cu Ungaria şi Polonia. Dar şi despre spaţiul Schengen, despre care a spus că garantarea liberei circulaţii a persoanelor este unul din elementele constitutive ale comunităţii europene. Fireşte, paleta tematică a fost extrem de diversificată. Astăzi are prevăzută o întâlnire cu liderii ţărilor din grupul de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovenia). În faţa unei complexităţi a punctelor de vedere europene, Emmanuel Macron, etalând dinamismul lui Sarkozy şi umanismul lui Hollande, şi-a luat o marjă de siguranţă, opinând că nu se poate spune că doar Franţa va decide singură pentru toată Europa. A venit oricum pregătit, ceea ce s-a văzut, cunoscând bine toate dosarele importante, ceea ce la acest nivel este rar. Şi a dorit să vorbească realmente cu toată lumea, căutând să se impună ca un leadership, deşi, paradoxal, este, cum spuneam, un nou-venit şi pe deasupra şi cel mai tânăr lider european. În Hexagon, prin ultimele mişcări, la nivelul guvernului, de fapt o remaniere prematură, se doreşte un hiper-preşedinte, marja de manevră a premierului Edouard Phillipe fiind redusă la maximum, acesta devenind doar un manager al Palatului Matignon. Fireşte, nu ne este indiferent faptul că Emmanuel Macron se legitimează ca o nouă voce europenă, şi ceea ce interesează este măsura în care Bucureştiul rămâne cuplat la noul set de „directive” care se întrevede.
