Consiliul European a decis prelungirea sancţiunilor impuse Rusiei cu încă şase luni

0
387

333Liderii europeni şi-au reafirmat susţinerea pentru prelungirea cu şase luni a măsurilor restrictive economice impuse de Rusiei pentru presupusul său rol în conflictul ucrainean, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Acord. UE va prelungi sancţiunile economice împotriva Rusiei din cauza neimplementării Acordurilor de la Minsk“, a scris Donald Tusk într-un mesaj pe Twitter.

Consensul liderilor UE survine în contextul în care şi SUA pun presiuni suplimentare pe Rusia prin decizia Senatului american de a adopta noi măsuri restrictive la adresa Moscovei ca urmare a interferenţei sale în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Pe de altă parte, aceste sancţiuni europene, care vizează în special bănci şi firme ruse din domeniul apărării, ajungeau la scadenţă la sfârşitul lunii iulie.

Totodată, decizia şefilor de stat sau de guvern din UE este anunţată la câteva zile după ce ţările membre ale Uniunii Europene au decis luni prelungirea sancţiunilor impuse a răspuns la anexarea ilegală de către Rusia a Crimeei şi a Sevastopolului. Uniunea Europeană a impus prima dată sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în martie 2014, şi le-a înăsprit după ce Kremlinul a acordat sprijin forţelor separatiste proruse din estul Ucrainei, în războiul împotriva armatei ucrainene.