Comentariu: Negocierile se deschid…luni

0
337

presedintePreşedintele Klaus Iohannis a fost în prima tinereţe dascăl – profesor de fizică – obişnuit, aşadar, cu predatul lecţiilor…şi examinarea elevilor săi. Pe care după câteva săptămâni de şcoală îi cunoaştea din priviri. Exerciţiul acesta, deloc la îndemâna oricărui politician, oricât de verst ar fi, este un avantaj. Chiar un capital. Când Klaus Iohannis afirmă, fără să clipească, că “premierul trebuie să fie o persoană integră, o persoană care nu are probleme penale, care mă convinge, care are capacitatea să conducă un guvern şi o persoană care o majoritate parlamentară în spate” ştie ce spune. Fără să se aştepte, neîndoielnic, are acum posibilitatea prematură să evalueze capacitatea de a conduce un guvern al candidatului…PSD. Vehiculate sunt două nume. Florin Georgescu – prim-viceguvernator al BNR şi senatorul social-democrat de Arad, Mihai Fifor – preşedinte ale Consiliului Naţional al PSD, lider de grup parlamentar. Criteriile enunţate de Klaus Iohannis “pentru promovare” nu sunt insurmontabile, dar au schepsisul lor. Fiecare dintre noi, trecuţi prin furcile caudine ale examenelor “cui”, prin facultăţi, ştim că pe lângă răspunsurile la ceea ce figura pe biletul de examen, mai contau…seminariile, laboratoarele, ş.a.m.d. “Alegerile anticipate sunt o soluţie prevăzută, dar pentru a se ajunge la ele trebuie să se ajungă la o criză politică”, mai spunea preşedintele. Aflat la Bruxelles, la Consiliul European, Klaus Iohannis a mai spus că vrea să cunoască toate opiniile, după care va trece la desemnarea viitorului premier. Situaţia se prezintă în felul următor. În timp ce PSD susţine că deţine, în continuare, alături de ALDE, dar şi de minorităţi, o majoritate şi guvernul va fi votat inclusiv de “frondiştii” care nu au votat moţiunea de cenzură, liderul liberalilor, Ludovic Orban, declară că va încerca formarea unei majorităţi parlamentare cu oricine, în afară de PSD, alături de care s-a aflat în fostul USL. E o situaţie delicată. Arma lui Klaus Iohannis nu e de neluat în seamă. Poate să facă o propunere, pe care parlamentarii să o respingă şi apoi să vină cu o a doua propunere, pe care parlamentarii să o accepte, pentru a nu se ajunge la alegerile anticipate. Ceea ce cu siguranţă nu îşi doreşte este să nu fie acuzat de tergiversări şi criza politică să nu ţină mult. Un actor nou pe scena politică este locvacele Ludovic Orban care preferă alegerile anticipate. În situaţia actuală, o majoritate PSD-ALDE este mult mai viabilă decât “o majoritate încropită”, alcătuită din PNL – USR – PMP – UDMR – minorităţi, deloc coerentă şi stabilă. De luni se deschid negocierile.