Vătăjelu, în echipa Ligii I a sezonului trecut

0
339

Fundaşul stânga de 23 de ani a marcat 5 goluri, a dat 4 assist-uri, fiind nominalizat de 8 ori în echipa etapei

vatajeluLiga Profesionistă de Fotbal a publicat echipa sezonului trecut al Ligii I, iar fundaşul stânga al anului, în viziunea celor de la LPF a fost craioveanul Bogdan Vătăjelu. Acesta a fost nominalizat de 8 ori în echipa etapei, el adunând 5 goluri (3 din penalty) şi 4 pase decisive în cele 36 de meciuri jucate, în 34 dintre acestea fiind integralist. Vătăjelu este singurul jucător al unei echipe din play-out care a prins cel mai bun “11” al campionatului Ligii I. Campioana, Astra, oferă antrenorul sezonului, Marius Şumudică. Cei mai mulţi fotbalişti în cea mai bună echipă a campionatului precedent îi dă Steaua (3), Astra Pandurii şi Viitorul au câte doi reprezentanţi, în timp ce Craiova şi Dinamo au câte un jucător.

Iată cum descrie site-ul oficial al LPF alegerile celor 11 jucători pentru “echipa campionatului”:

“Portar

Florin Niţă (Steaua / 29 de ani / 29 jocuri) – Clasarea Stelei pe poziţia secundă la finalul campionatului i se datorează în bună parte şi lui Niţă, care a avut în multe momente intervenţii decisive. A fost portarul care a prins de cele mai multe ori echipa etapei, de şapte ori.

Fundaşi

Romario Benzar (Viitorul / 24 de ani / 31 jocuri) – Şi-a dominat majoritatea adversarilor. S-a remarcat şi prin jocul ofensiv de calitate, dovadă că în contul său s-au înregistrat două goluri şi patru pase decisive. Este o soluţie pentru naţională.

Cristian Săpunaru (Pandurii / 32 de ani / 22 jocuri) – Decizia de a semna cu Pandurii s-a dovedit a fi una foarte bună, asta deoarece a revenit după patru ani la naţională, cu care a participat la Euro. A marcat cinci goluri, a oferit o pasă decisivă şi a prins de şase ori echipa etapei.

Valerică Găman (Astra / 27 de ani / 28 jocuri) – Căpitanul giurgiuvenilor din 2016 şi-a condus echipa spre un succes istoric în Liga 1 Orange. Pe lângă prestaţiile excelente din defensivă, acesta a şi marcat de şase ori, majoritatea reuşitelor venind în momente dificile.

Bogdan Vătăjelu („U” Craiova / 23 de ani / 36 jocuri) – Foarte bun atât în defensivă, cât şi în ofensivă, unde s-a remarcat prin cele cinci goluri şi patru pase decisive. Ne aminteşte tot mai mult de Nae Ungureanu. A fost fundaşul stânga care a prins de cele mai multe ori echipa etapei, de opt ori.

Mijlocaşi

Dorin Rotariu (Dinamo / 20 de ani / 32 jocuri) – A fost sezonul în care a confirmat aşteptările. A înscris opt goluri, a oferit trei pase decisive şi a încântat în multe momente cu tehnica sa. A prins de şapte ori echipa etapei.

Nicolae Stanciu (Steaua / 23 de ani / 28 jocuri) – A avut un sezon formidabil, încununat cu primele selecţii la naţională, unde a devenit întâiul stelist care a purtat numărul 10 la un turneu final, după Gică Hagi. A marcat de 12 ori şi a oferit şapte pase decisive, cifre care l-au propulsat de nouă ori în echipa etapei.

Jugurtha Hamroun (Steaua / 27 de ani / 26 jocuri) – Indiscutabil, a fost cel mai reuşit transfer al Stelei din sezonul 2015-2016. A încântat prin driblingurile sale, cel mai bun din Liga 1 la acest capitol, şi prin pasele de calitate adresate colegilor. A înscris şapte goluri şi a izbutit patru pase decisive.

Florin Tănase (Viitorul / 21 de ani / 32 jocuri) – A avut o creştere fantastică în ediţia 2015-2016 a Ligii 1 Orange, în care a reuşit să marcheze de 15 ori, a oferit şase pase decisive şi a scos trei penalty-uri. Liderul tinerilor jucători din campionatul trecut.

Aatacanţi

Ioan Hora (Pandurii / 27 de ani / 35 jocuri) – Cele 19 goluri reuşite i-au adus lui Ioan Hora titlul de golgheter, primul câştigat de un jucător care a îmbrăcat tricoul gorjenilor în Liga 1 Orange. Un fotbalist cu execuţii foarte bune.

Denis Alibec (Astra / 25 de ani / 26 jocuri) – A marcat 16 goluri, a oferit 7 pase decisive şi a scos patru penalty-uri, toate acestea contribuind enorm la titlul câştigat de Astra. A prins de cele mai multe ori echipa etapei, de 10 ori, ceea ce confirmă faptul că a fost jucătorul campionatului.

Antrenor

Marius Şumudică (Astra / 45 ani) – A reuşit să formeze un grup, cu care a trecut peste momentele dificile, câştigând primul titlu din cariera de antrenor. Sub îndrumarea sa, Astra a condus clasamentul încă din primele etape ale sezonului regulat”.

Foto: csuc.ro