Hreniuc, intrusul dinamovist care intoxică vestiarul Craiovei / Un „căţel” sfidează „leii”

0
509

hreniucÎn lotul Universităţii Craiova se află şi fundaşul Raul Hreniuc, în vârstă de 19 ani, care este promovat de conducătorii echipei drept viitorul stâlp al apărării. De altfel, Gigi Mulţescu, la conferinţa de presă în care a fost prezentat, a rostit şi numele lui Hreniuc, alături de ale altor juniori, fiind evident că acestea i-au fost sugerate de acţionarii echipei, „Smurdul” nefiind familiarizat nici cu jucătorii de la prima echipă, cu atât mai puţin ar fi ştiut numele unor puşti care n-au prins prea multe meciuri nici la „satelit”.

Din păcate, Raul Hreniuc este printre merele deja stricate din curtea Ştiinţei, el fiind un dinamovist convins. Şi nu doar un simpatizant al grupării din Ştefan cel Mare, ci un ultras înfocat al „câinilor roşii”. Hreniuc ştie pe dinafară toate cântecele Peluzei „Cătălin Hâldan” şi le intonează fără jenă prin cantonament, sfidându-i pe ceilalţi juniori, crescuţi în spiritul Ştiinţei.

Născut la Sighetul Marmaţiei, Hreniuc a venit în urmă cu doi ani la Craiova, el fiind un produs al Şcolii Ardealul Cluj. Nu s-a remarcat până acum prin nimic, decât prin scandalul pe care l-a provocat în iarnă, când, în vacanţă fiind, s-a echipat în tricoul lui Dinamo, la o miuţă cu prietenii de acasă. Conducătorii clubului din Bănie au încercat să-l „acopere” atunci, pretinzând că jucătorul ar fi fost obligat să poarte echipamentul în acel context. Numai că nu a fost deloc un accident, Hreniuc având şi în Bănie un comportament cel puţin jignitor faţă de clubul care l-a angajat şi faţă de suporteri. Raul Hreniuc moşteneşte pasiunea pentru Dinamo din familie, tatăl său, care este poliţist. Nu ar fi asta o mare problemă. Provenind din locul în care se agaţă harta în cui, nu e obligatoriu deloc ca Hreniuc să fie vreun susţinător înfocat al Ştiinţei, dar respectul pentru clubul care-l plăteşte este obligatoriu, iar în perioada petrecută în Bănie este imposibil să nu fii aflat rivalitatea dintre Universitatea Craiova şi Dinamo. Până una-alta, ar trebui ca Ştiinţa să-şi educe rapid importurile sau să nu mai mizeze pe ele. Hreniuc pare deja o cauză pierdută.