Noroc cu “bijuteria” lui Messi! “Pumele”, la un pas de ruşine

0
351

Argentina s-a calificat în optimile de finală ale CM 2014 după victoria la limită, 1-0, cu Iran, dar n-a convins în primele două meciuri din grupă. Sâmbătă, la Belo Horizonte, Lionel Messi şi-a salvat echipa cu un gol marcat în minutul 90+1, dar ocaziile cu adevărat importante au aparţinut iranienilor.

Elevii lui Alejandro Sabella au început relaxaţi disputa şi după ce Higuain, scăpat singur, a fost blocat de Haghighi, se părea că e doar o chestiune de minute până la deschiderea scorului. Au urmat apoi patru situaţii de gol ale sud-americanilor, irosite nonşalant.

Abia în minutul 42 argentinienii au simţit primul şoc, când lovitura de cap trimisă de Hosseini, după centrarea lui Dejagah, din corner, a trecut milimetric peste poartă. Zece minute mai târziu, Romero avea să intervină prima oară salvator în faţa percutantului Ghoochannejhad, reluare cu capul, din plonjon.

Tot asiaticii aveau să treacă pe lângă gol în minutul 68, când acelaşi Romero a respins de sub transversală balonul trimis cu capul de Dejagah. Abia după această fază a părut că Messi şi compania se trezesc şi realizează dimensiunea pericolului, dar Di Maria, scăpat singur în careu în minutul 75, nu l-a putut învinge pe Haghighi.

A venit apoi minutul 86, cu acelaşi Ghoochannejhad scăpând singur în careu, dar Romero a reuşit să respingă şi de această dată şutul iranianului.

Şi când toată lumea se pregătea de o uriaşă surpriză, “Pumele” au fost salvate de Messi, care a driblat scurt la marginea careului şi a şutat apoi, superb, la colţul lung. Era minutul 90+1 şi jucătorul Barcelonei a ieşit în evidenţă când era mai mare nevoie, În rest, Messi a fost discret, blocat impecabil de iranieni.

Argentina        1-0       Iran

Stadion: Mineirao – Belo Horizonte, spetatori: 57.698.

A marcat: Messi 90+1.

Romero – Zabaleta, Fernandez, Garay, Rojo – Gago, Mascherano, Di Maria (Biglia 90+4) – Messi, Aguero (Lavezzi 77), Higuain (Palacio 77). Selecţioner: Alejandro Sabella.

A. Haghighi – Hosseini, Sadeghi, Montazeri, Pooladi – Teymourian, Nekounam – Dejagah (Jahan Bakhsh 85), Shojaei (Heydari 77), Hajsafi (R. Haghighi 88) – Ghoochannejhad. Selecţioner: Carlos Queiroz.

Cartonaşe galbene: Nekounam 53, Shojaei 73.

Arbitru: Milorad Mazici (Serbia).