„Bizarre Bazaar” în English Park: ce pot face două mâini dibace…

0
397

Bijuterii într-o multitudine de forme şi culori, prelucrate din diverse materiale, accesorii vestimentare, diverse obiecte pictate, din ceramică sau sticlă, realizate din piele ori sculptate, tablouri, păpuşi din materiale textile şi câte şi mai câte minunăţii realizate de mâinile dibace a 35 de „meşteri” din întreaga ţară…

Le găsiţi în acest week-end la târgul hand-made „Bizarre Bazaar” din English Park, aflat la cea de-a II-a ediţie. Pe lângă expoziţia cu vânzare din centrul Craiovei, deschisă între orele 10.00 şi 19.30, programul târgului mai cuprinde spectacole de jazz, folk şi teatru care se desfăşoară în Parcul „Nicolae Romanescu”, la Castel, începând cu ora 20.30. Astă-seară aveţi parte de o porţie de teatru de la Compania „Teatrulescu”, iar mâine, 24 iunie, de o seară folk alături de nume cunoscute, precum Mădălina şi Alina Amon, Bogdan Grosu, Călin Băluţoiu, ş.a. Tot duminică, expozanţii vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi care va avea de la ora 15.00, în English Park, la fel şi craiovenii care vor participa la tombolă.

Târgul hand-made „Bizarre Bazaar” este organizat, în parteneriat, de Primăria municipiului Craiova, Muzeul Olteniei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” şi Centrul de Cultură şi Presă din Oltenia.