Reţinuţi pentru furturi din societăţi comerciale

0
378

Trei tineri din comuna Celaru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ieri după-amiază, pentru mai multe furturi din societăţi comerciale, mai exact din magazine de pe raza Secţiei 3 Poliţie Craiova. Poliţiştii de la această subunitate, în urma investigaţiilor efectuate, au stabilit un cerc de suspecţi, iar ieri dimineaţă au efectuate mai multe percheziţii în comuna Celaru, în urma cărora cinci persoane au fost ridicate şi aduse la sediul Secţiei 3 pentru audieri. În plus, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor mai multe bunuri – trei laptop-uri, două expresoare, dar şi produse cosmetice şi alimentare – cu privire la care existau date că provin din comiterea de furturi şi a căror valoare este de aproximativ 20.000 lei. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, din cercetările efectuate s-a stabilit că Georgel B., de 17 ani, Iulian Mircea, de 22 de ani şi Marian Tobescu, de 21 de ani, toţi din comuna Celaru au săvârşit, din luna aprilie şi până în prezent, trei infracţiuni de furt din societăţi comerciale, astfel că ieri după-amiază, în baza probatorului administrat, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în arest. Celelalte două persoane sunt cercetate, deocamdată, în stare de libertate.