Filarmonica „Oltenia” Craiova la Săptămâna Internațională a Muzicii Noi şi la „Zilele Municipiului Craiova”

0
882

Săptămâna aceasta, Filarmonica „Oltenia” Craiova invită publicul la două evenimente muzicale cu membrii Coralei academice și ai Orchestrei simfonice. Primul concert va avea loc miercuri, la sediul instituţiei, iar al doilea va fi vineri, la Teatrul de vară din Parcul “Nicolae Romanescu”.

 

MIERCURI,  25  MAI  2022,  ORA  19:00

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, ediția XXXI

Concert coral extraordinar

CORALA  ACADEMICĂ  A  FILARMONICII  „OLTENIA”

DIRIJOR: EUGEN  PETRE  SANDU

La pian: CORINA  STĂNESCU

În program:

Alin Chelărescu: Ave Maria (primă audiție)

Dan Buciu: Rugă (p.a.)

Carmen Petra Basacopol: Domnul e păstorul meu (p.a.)

Bogdan Vodă: Născătoare de Dumnezeu (primă audiție absolută)

Christian Alexandru Petrescu: Drum de toamnă (p.a.)

Grigore Cudalbu: Colindul copiilor de război (p.a.a.)

Amintindu-mi de război (p.a.a.)

Eugen Petre Sandu: Scrisoarea I – fragmente (1) (p.a.a.)

Andrei Simeon Petrache: Tatăl nostru (p.a.)

George Ioan Păiș: Vreau să joc (p.a.a.)

Vasile Timiș: De-aș avea (p.a.)

Constantin Rîpă: Strigare de joc (p.a.)

Doru Popovici: Artistul autentic (p.a.)

Adrian Pop: Hora miresei (p.a.)

Petru Stoianov: Basmul trenului destin (p.a)

Eugen Petre Sandu: Scrisoarea I – fragmente (2) (p.a.a.)

EUGEN  PETRE  SANDU – dirijor

Născut în anul 1965, Eugen-Petre Sandu este dublu licenţiat în muzică (specializările pedagogie muzicală şi compoziţie). După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în perioada 2001 – 2004 a urmat studii doctorale, în teza sa de doctorat abordând tema “Stabilitate şi spontaneitate în creaţia epică folclorică” (îndrumător – prof. univ. dr. Gheorghe Oprea). Din anul 1996 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, iar din anul 2004 a devenit şi membru al Asociaţiei Naţionale Corale din România.

Simultan cu desfăşurarea carierei dirijorale, Eugen Petre Sandu a activat şi ca profesor de clarinet şi compoziţie, remarcându-se, totodată, şi în domeniul compoziţiei. De asemenea, a scris numeroase articole şi cărţi de specialitate (volumele ”Stabilitate şi spontaneitate în creaţia epică folclorică”, 2006; ”Colindul – între mit şi realitate”, 2006), studii de muzicologie (”Creaţia folclorică – proces deschis”) şi a compus lucrări corale, publicate în volumele: ”Ingratitudini”, (două volume, 2006), ”Album de piese pentru cor mixt” (ediţie revizuită, 2008), ”Album de coruri pentru voci egale” (ediţie revizuită, 2008). În acest sens, creaţii artistice ale sale au fost achiziţionate şi au intrat în patrimoniul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

În perioada 1991 – 2013 a fost cadru didactic asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din anul 2003 desfăşoară o importantă carieră didactică în calitate de profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Muzică al Facultăţii de LitereUniversitatea din Craiova, iar din anul 2020 este dirijor al Coralei academice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

VINERI,  27  MAI  2022,  ORA  19:00 – Parcul „Nicolae Romanescu” – Teatrul de Vară

Concert simfonic în cadrul „Zilelor Municipiului Craiova”, ediția a XXV-a

ORCHESTRA  SIMFONICĂ  A  FILARMONICII  „OLTENIA”

DIRIJOR: EDUARD  DABROWSKI

În program:

Richard Strauss: „Așa grăit-a Zarathustra”

Georges Bizet: Preludiu din suita „Carmen”

Johann Strauss II: Uvertura operetei „Liliacul”

Edvard Grieg: „Peer Gynt”, suita nr. 1 (selecțiuni)

Serghei Rahmaninov: Vocaliza

Johann Strauss II: Marș persan, op. 28

Johannes Brahms: Dans ungar nr. 5

Piotr Ilici Ceaikovski: „Valsul florilor” și „Pas de Deux”

din baletul „Spărgătorul de nuci”

Johann Strauss II: Valsul „Voci de primăvară”, op. 410

Gioacchino Rossini: Uvertura operei „Bărbierul din Sevilla”

Piotr Ilici Ceaikovski: Baletul „Lacul lebedelor” (fragment)

            – Intrarea liberă –

EDUARD  DABROWSKI – dirijor

Eduard Dabrowski este un tânăr compozitor și dirijor român născut în Brașov, Transilvania. Este recunoscut în special pentru muzica filmelor-documentar „Sw!m” și „Banatul Montan”, filme a căror coloană sonoră se află disponibilă la nivel mondial pe toate platformele muzicale de pe toate continentele. Pe lângă acestea, are sub semnătură și muzică pentru diferite reclame, trailere sau chiar muzică destinată scenelor de concert.

Muzica sa a fost cântată de Orchestra Națională a Operei din Kiev, Orchestra Filarmonicii „Oltenia” Craiova și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet din Constanța. Este, de asemenea, câștigătorul Concursului de Compoziție „Sabin Pautza”, ediția 2019. În ceea ce privește lumea dirijatului, Eduard este, din anul 2018, dirijorul permanent al orchestrei KamerArt, orchestră formată din elevi și studenți, cu care a ajuns să concerteze pe scena Ateneului Român. De asemenea, a dirijat orchestrele filarmonicilor din Craiova și Ploiești, cât și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet din Constanța.

Eduard este și câștigătorul Concursului de Dirijat „Ionel Perlea”, ediția 2017. Licențiat al Universității Naționale de Muzică din București, Eduard a reușit să aibă o activitate însemnată în lumea muzicală românească, fiind și îndrumat de profesori de seamă ce spuneau despre el următoarele: „Eduard s-a dovedit a fi un element cert pentru viitorul muzicii românești” – Cristian Mandeal; „Muzica lui Eduard are un potențial creativ deosebit, lucrările sale fiind scrise cu talent, intuiție muzicală și har” – Dan Dediu.