Teatrul „Colibri”: Weekend cu „Prinţul Broască” și „Jocuri magice”

0
590

Sâmbătă, 25 mai 2019, ora 18.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” este programat spectacolul „Prinţul Broască”, de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, regia Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. În distribuție: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş.

Duminică, 26 mai 2019, ora 11.00, este rezervată pentru „Jocuri magice”, un spectacol interactiv, vesel, despre valorile prieteniei. În distribuție: Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Emanuel Popescu. Regia spectacolului este semnată de Titus Jukov, iar scenografia îi aparține lui Vladimir Cantor.

Biletele pentru spectacole se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora de începere a spectacolului, accesul în sală nu mai este permis.

 

În luna iunie, până la încheierea stagiunii artistice 2018-2019 a Teatrului „Colibri”, publicul mai este așteptat la alte șase reprezentații: „Regatul copilăriei” (sâmbătă, 1 iunie, or 18.00), „Sarea în bucate” (duminică, 2 iunie, ora 11.00), „Puiul de om din Cartea Junglei” (sâmbătă, 8 iunie, ora 18.00), „Zorro” (duminică, 9 iunie, ora 11.00), „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor” (sâmbătă, 15 iunie, ora 18.00), „Invitație la joacă” (duminică, 16 iunie, ora 11.00).