Iresponsabilitatea la volan!

0
4123

Un ciclist amator, rula solitar, ieri, ora 17:10-17:15, deplin regulamentar, pe DJ 552, prevăzut a fi modernizat, cum s-a spus, în perioada următoare. La mică distanţă, după urcarea dealului Bucovăţ, şi traversarea sediului unor firme comerciale, amplasate în perimetrul fostei întreprinderi de stat „Avicola”, în pădurea cu acelaşi nume, ciclistul a fost acroşat din plin, din spate, de autoturismul Opel cu numărul de înmatriculare DJ-12-NNV, condus de Gabriel Bărbosu din Orodel (care rula cu 85 km/h), fiind catapultat câţiva metri în aer înainte de prăbuşire. În momentul impactului conducătorul auto, fie expedia mesaje pe telefonul mobil, fie are probleme de vedere, întrucât nu avea nici o dificultate, dar absolut nici una, în evitarea firească şi legitimă a ciclistului. Mai mult, a mai rulat în continuare, cu iresponsabilitate, câteva sute de metri, după care, realizând ceea ce a săvârşit, şi că a fost văzut de martori oculari, a revenit cât mai aproape de locul impactului.  Anunţat de îndată, de câţiva muncitori, care văzuseră filmul accidentului, la 112, un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului pentru ridicarea victimei şi transportarea de urgenţă la spital. Poliţişti de la brigada rutieră a municipiului Craiova, sosiţi la scurt timp, au efectuat investigaţiile de rigoare. Detaliu deosebit de grav: nu a fost identificată nicio intenţie de frânare, din partea conducătorului auto, care a trebuit să dea explicaţiile justificative poliţiştilor. Astăzi, la locul accidentului, au fost găsite oglinda retrovizoare a autoturismului, şi resturi din bicicleta victimei. Accidentarea cicliştilor amatori craioveni şi doljeni pe drumurile publice judeţene constituie o descurajare a practicării acestui sport, extins în lumea civilizată, şi un mare semnal de alarmă în privinţa iresponsabilităţii multora, aflaţi la volanul mijloacelor auto, în astfel de circumstanţe. Se poate discuta şi despre procentul mare, chiar exagerat, circa 80%, de promovabilitate la obţinerea permiselor de conducere, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri.