Constantin Chiriac: FITS 2019 înseamnă 540 de evenimente, 3.300 de artiști din 73 de țări și aproximativ 70.000 de spectatori pe zi

0
438

Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care va avea loc în perioada 14-23 iunie, aduce 540 de evenimente, susţinute de 3.300 de artişti din 73 de ţări, care vor juca în 75 de spaţii, cu aproximativ 70.000 de spectatori pe zi, a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, la sediul ARCUB din Bucureşti.

“A 26-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu aduce la Sibiu şi în alte oraşe ale României din împrejurimi – Bucureşti, Cluj, Mediaş, în cetăţile transilvane (jucăm în 21 de biserici de rit diferite) – 540 de evenimente. Sunt 3.300 de artişti care vin din 73 de ţări şi care joacă în 75 de spaţii de joc cu aproximativ 70.000 de spectatori pe zi. Aceste cifre poziţionează festivalul pe primul loc în lume ca festival unic. Spun asta pentru că trebuie făcută precizarea că la Edinburgh, în luna august, sunt 11 festivaluri în acelaşi timp. Deci, ca festival de sine stătător, este cel mai mare din lume”, a afirmat Constantin Chiriac precizând că motto-ul ediţiei 2019 a festivalului va fi “Arta de a dărui”.

Constantin Chiriac a spus că la festival vor avea loc şi evenimente care se desfăşoară în cadrul Sezonului România-Franţa, precizând că vor fi nu mai puţin de 28 de companii şi 76 de spectacole. El a amintit şi de Bursa de Spectacole de la Sibiu care este în parteneriat cu burse din Europa, Asia, Australia, America, America Centrală şi de Sud, Africa.

“Am preferat să facem Bursa de Spectacole de la Sibiu, care este singura bursă de spectacole din România, autorizată juridic şi care reprezintă ceea ce înseamnă piaţa de desfacere, limbajul de care produsul cultural are nevoie la nivelul României şi al lumii. Suntem în parteneriat cu toate marile burse de spectacole din Europa, din Asia, din Australia, din America, din America Centrală şi de Sud, din Africa. (…) Există un program special numit Speed networking în care orice artist, orice director de instituţie de spectacole, orice dornic de a intra în legătură cu unul din personajele care se prezintă la Bursa de Spectacole trebuie să se înscrie şi are şansa să aibă dialog zece minute cu personalităţile care ei şi le aleg. Este, cred eu, cea mai democratică formă de a dărui şanse artiştilor din România să poată să-şi promoveze creativitatea”, a mai spus Chiriac.

Preşedintele FITS a vorbit şi despre cele şase celebrităţi care vor primi la ediţia din acest an a festivalului câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu. “Alături de cele 38 de stele care au fost acordate deja, va fi Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Festivalului de toamnă de la Paris, unul din marii regizori ai lumii, unul din marii gânditori de teatru, de asemenea Pippo Delbono, unul din cei mai nebuni şi controversaţi artişti ai lumii, mare prieten al festivalului, Stan Lai, cea mai importantă personalitate a Chinei în această clipă, un regizor formidabil, un mare director de festivaluri, întemeietor de şcoală. (…) Alt premiant, alt mare artist care primeşte o stea este Sidi Larbi Cherkaoui, este unul din cei mai mari coregrafi din toate timpurile, a primit anul trecut Premiul Europa, va fi la Sibiu cu un spectacol cu totul şi cu totul special, un dialog între el şi cel mai mare dansator irlandez, chiar în primele două zile. De asemenea, alături de ei va mai fi şi Maia Morgenstern, care cred eu că este un lucru extraordinar că o putem pune alături de marile nume ale lumii pe această alee a celebrităţilor”, a mărturisit Constantin Chiriac.

Mesajul ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer Daniel Breaz, a fost transmis de secretarul de stat Ioan-Ardeal Ieremia. “Festivalul sibian de teatru început în 1993 şi ajuns la cea de-a 26-a ediţie prezintă o importanţă deosebită pentru cultura naţională, un pol de atracţie pentru lumea teatrală, a depăşit nu numai graniţele ţării, ci şi pe cele europene. (…) Acest festival a oferit o scenă pentru nenumărate trupe de teatru care au găsit aici oportunitatea de a prezenta publicului românesc trăiri fundamental umane ce transcend culturi, limbi şi viziuni artistice. Puterea cu care ne impresionează şi ne modelează fiecare producţie teatrală subliniază cu adevărat ‘arta de a dărui’, motto-ul din acest an al festivalului”, a spus ministrul Valer Daniel Breaz în mesaj.

Prezentă la conferinţa de presă, ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, a spus că afirmat că anul 2019 este unul special pentru Franţa şi pentru România. “Ţările noastre au decis să organizeze împreună un sezon încrucişat pentru a-şi reafirma şi reînnoi legăturile şi a da o nouă dinamică relaţiei lor. Sezonul a avut loc mai întâi în Franţa, unde un public numeros a descoperit sau redescoperit numeroşi artişti români. În prezent, Sezonul se derulează în România, unde, prin programul său eclectic, îşi propune să prezinte faţa contemporană şi dinamică a Franţei, promovând ideea că francofonia trăieşte în continuare în sufletele tinerelor generaţii. (…) Acesta este contextul foarte special în care se înscrie cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu”, a declarat Michele Ramis.

Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hitoshi Noda, l-a anunţat pe preşedintele FITS că a fost decorat de oficialităţile japoneze cu Ordinul Imperial Japonez “Rising Sun” în rang de Golden Rays.

La conferinţa de presă au mai fost prezenţi ambasadorii Germaniei, Israelului, Chinei, Marii Britanii, comisarii generali pentru Sezonul România Franţa Andrei Ţărnea şi Jean-Jacques Garnier, regizorul George Bane.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sibiu, cu sprijinul Guvernului Românie, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliul Judeţean Sibiu, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi UNITER, în parteneriat cu Sezonul România-Franţa. (Sursa: Agerpres)