Nava Școală Mircea pleacă într-un marş internaţional de instrucţie de 10.000 de mile marine

0
389

nava scoala mirceaNava Școală Mircea va pleca, marţi, din Portul Constanţa, în cel de-al 37-lea marş de instrucţie, pe o perioadă de 123 de zile, cu un echipaj de 163 de marinari militari, dintre care 70 de cadeţi şi elevi de la Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Școala de Maiştri Militari ai Forţelor Navale Amiral Ion Murgescu, precum şi opt cadeţi din Bulgaria, China, Grecia şi Polonia.

Marşul anual de instruire practică, programat în perioada 23 mai — 22 septembrie, se va desfăşura pe o distanţă de aproximativ 10.000 de mile marine, cu escale în 11 porturi de la Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică şi Oceanul Atlantic.

Pe parcursul voiajului de instrucţie, velierul Mircea va participa la regata ”Sail Den Helder 2017”, organizat cu ocazia Zilei Forţelor Navale Olandeze, în Portul Den Helder din Olanda, şi ”The Tall Ships Races 2017”, organizat în cinstea aniversării a 100 de ani de independenţă a Finlandei.

Nava Școală ‘Mircea’ este un velier clasa A, tip bark, cu trei arbori, o înălţime de 44 de metri şi 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită în perioada 1938-1939 la Șantierul Naval ‘Blohm & Voss’ din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele ‘Eagle’ — SUA, ‘Gorch Fock I’ — Germania, ‘Gorch Fock II’ — Germania şi ‘Sagres’ — Portugalia.