Stop şi de la capăt în Consiliul Local Coşoveni / Chemaţi la vot, de dragul unei majorităţi politice

2
447

Comuna Coşoveni este singura din Dolj care îi cheamă, duminică, pe localnici să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru formarea unui nou Consiliul Local. Cel vechi nu şi-a mai putut duce mandatul la final, fiind dizolvat printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj, de la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, după ce consilierii opoziţiei nu s-au mai prezentat la nici o şedinţă de plen. Motivele? Unele politice, la care se adaugă şi ambiţiile personale ale foştilor primari şi candidaţi la postul de primar care şi-au propus să-l boicoteze cât vor putea pe actualul edil, Nicu Coandă. Culmea este că „marii absenţi” s-au pus din nou cap de listă, dorindu-şi cu orice preţ să obţină iar mandate de consilieri locali. Motivele? Cum spuneam, politice şi doar atât, importante fiind acum funcţia de viceprimar şi majoritatea în consiliu. Cele 400 de milioane de lei vechi, care sunt cheltuite cu organizarea scrutinului, sau proiectele blocate din cauza lor nici nu mai contează…

Peste 2.600 de persoane din Coşoveni sunt chemate, în această duminică, la urne pentru a vota candidaţii la europarlamentare, dar şi pentru a alege un nou Consiliu Local. După o lună de campanie furibundă, spiritele sunt deja încinse la maximum şi toată lumea aşteaptă deznodământul care va fi cunoscut peste două zile. Şi asta pentru că, la Coşoveni, alegerile chiar au o miză mare, oamenii din localitate fiind decişi să tranşeze odată lucrurile după aproape doi ani de scandal şi conflicte care s-au petrecut între consilieri şi actualul primar.

O răfuială care îi costă pe localnici

O răfuială politică a fostului primar şi a altor candidaţi la Primăria Coşoveni cu primarul în funcţie a adus lucrurile până aici. Ilie Dumitru, fostul primar care are la activ un mandat obţinut la limita a doar două voturi, nu s-a putut obişnui cu faptul că a pierdut alegerile în faţa conservatorului Nicu Coandă şi a făcut tot posibilul să-i pună beţe în roate. Din funcţia de consilier local, Ilie Dumitru a atras de partea lui doi consilieri social-democraţi care, mai târziu, pe acest motiv, au şi fost excluşi din partid, pierzându-şi mandatele. Culmea este că unul dintre cei doi ex-pesedişti era Dorel Badea, liderul social-democraţilor din Coşoveni şi cel care se bătuse pe viaţă şi pe moarte, într-o altă campanie, cu Dumitru pentru funcţia de primar.

La ce este bun un consiliu local?

Coalizaţi în jurul lui Ilie Dumitru, consilierii au pândit un moment prielnic să declanşeze scandalul care mocnise până atunci. Iar acesta nu a întârziat să apară. Consiliul Local Coşoveni fiind de la bun început unul zbuciumat, liberalul Angel Iacov a ales să-şi dea demisia, lăsând în urmă o bombă care s-a dovedit mai târziu letală pentru consiliu. Dumitru şi ai lui au cerut să numească ei un viceprimar nou (conform spuselor actualului primar, era pregătit Florin Gavrilă de la PDL). Şi jocurile politice, unele foarte urâte, au început să iasă la suprafaţă de acum. „Ei au cerut să nominalizăm şi să votăm întâi viceprimarul, şi după aceea numirea consilierului pe postul rămas vacant, ori acest lucru nu era legal şi nu l-am putut face”, declară primarul Nicu Coandă.

Blocaj din raţiuni politice

Nicu Coandă

Era luna mai 2013 când se întâmplau aceste lucruri. Ambiţia celor patru consilieri grupaţi în jurul lui Ilie Dumitru (patru de la PDL şi unul de la PP-DD) nu a mai putut fi oprită. De atunci, aceştia nu s-au mai prezentat la nici o şedinţă pe care primarul Nicu Coandă a convocat-o. „Consiliul a rămas în zece oameni, doi pesedişti şi-au pierdut mandatele, fiind excluşi din partid, iar pe locul lăsat liber prin demisia viceprimarului nu a mai venit nimeni. Cum cei cinci nu s-au mai prezentat la nici o şedinţă, consiliul nostru nu s-a mai putut întruni niciodată”, a precizat Nicu Coandă. Actualul primar spune că, după câteva luni de ţinut în şah Primăria, lui Ilie Dumitru i s-ar fi oferit şi postul de viceprimar numai să pună capăt boicotului.

Totul pentru majoritate

 Dar lucrurile nu s-au îndreptat nici aşa. „Pur şi simplu nu au acceptat postul de viceprimar. Ne-au reproşat că îi lăsăm pe ei să numească un viceprimar, iar noi să venim apoi şi să îl schimbăm. Ilie Dumitru, pe când fusese primar, mai făcuse acest lucru cu un viceprimar şi cunoştea metoda, dar nici prin cap nu ne-a trecut să facem acest lucru. Ar fi însemnat să ne întoarcem de unde am plecat. Dar ei nu au vrut să înţeleagă acest lucru şi au cerut alegeri locale pentru a putea obţine o nouă majoritate în Consiliu. Dacă au majoritatea la vot şi un post de viceprimar, mă pot controla mai bine pe mine, ca primar”, a mai spus Nicu Coandă.

Foştii se întorc

Situaţia la care s-a ajuns acum este pe placul foştilor consilieri locali. Profitând de faptul că sunt şefi de organizaţie, ei s-au pus din nou pe listele electorale, fiind chiar primii. Din cele 17 persoane cu care vine PDL-ul, pe primele poziţii sunt cine alţii decât foştii consilieri: Ilie Dumitru, Florin Gavrilă, Dumitru Giurea şi Marian Bălănescu. Ex-pesedistul Dorel Badea şi fostul pepededist Iulian Vitan au trecut la PMP, fiind şi aceştia cap de listă acum. Nu se mai pune problema că tot ei sunt cei îşi doresc să intre din nou în CL-ul pe care l-au boicotat cât au putut până acum, ci luptă să obţină o majoritate cât mai confortabilă pentru ei. Pentru că la Coşoveni se mănâncă politică pe pâine, lucrurile vor fi extrem de complicate duminică şi numai localnicii, prin votul lor, pot să descurce aceste iţe încurcate.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU 

2 COMENTARII

  1. Datorita faptului ca primarul comunei Bralostita nu tine cont de hotararile consiliului local si face plati fara sa fie aprobat bugetul local, iar consilierii locali PDL sunt amenintati continuu,urmeaza dizolvarea CL Bralostita prin demisia celor 6 consilieri PDL.

  2. SINGURUL VINOVAT ESTE ACTUALUL PRIMAR CARE NU ASTIUT SA GESTIONEZE SITUATIA SI CARE SE LAUDA CU LUCRURI PE CARE NU LE-A REALIZAT EL

Comments are closed.