Mass-media engleză, scandalizată de înşelătoriile romilor din România

0
354

Exploatarea sistemului de beneficii sociale din Marea Britanie de către romii români şi infracţiunile pe care le comit aceştia au atras din nou atenţia presei britanice, care a publicat, la sfârşitul săptămânii trecute, articole ample pe acest subiect, după condamnarea membrilor unei grupări din Ţăndărei. Sunday Express se opreşte asupra exploatării copiilor români de către grupări infracţionale, care trimit copiii aici pentru a fura dintr-un buzunar sau două”, o aluzie la bătrânul Fagin, şeful unei bande de copii care furau din buzunare, din romanul „Oliver Twist” al lui Charles Dickens. Infractorii folosesc copiii ca pe nişte Oliver Twist din vremurile moderne, afirmă Rob Wainwright, directorul Europol, Biroul European de Poliţie. El a explicat că 1.200 de copii au fost aduşi din România în Marea Britanie şi alte ţări europene. „Sunt trimişi în Marea Britanie pentru obţinerea unor beneficii în mod fraudulos şi pentru infracţiuni stradale. Este povestea lui Oliver Twist din zilele noastre”, afirmă Wainwright. El a declarat, de asemenea, că beneficiile sociale generoase din Marea Britanie au devenit o ţintă pentru bandele de crimă organizată, în special pentru cele din Europa de Sud-Est şi Africa de Vest.

Într-un articol intitulat „Familiile de români folosesc portiţa Big Issue”, Daily Telegraph arată cum românii folosesc această revistă, pe care o vând pe străzi, pentru a se înregistra ca liber-profesionişti şi a obţine în acest fel beneficii sociale. Cotidianul relatează povestea lui Adrian Oprea, „care trăia împreună cu familia într-o colibă dintr-un sat românesc” având doar câteva animale. Mulţi dintre prietenii săi s-au mutat în Marea Britanie pentru a începe o nouă viaţă şi i-au spus să facă şi el la fel, explicându-i cum, prin vânzarea pe stradă a revistei Big Issue, se poate înregistra ca „liber-profesionist” şi poate obţine, în acest fel, acces la beneficii sociale şi drepturi de muncă pentru familia sa. În prezent, continuă Daily Telegraph, bărbatul în vârstă de 24 de ani locuieşte într-o casă nouă din Manchester, cu opt dintre rudele sale, casă construită „cu ajutorul contribuabililor britanici”. Tabloidul Daily Mail este cel mai vehement în privinţa acestor afaceri pe care romii le fac în Marea Britanie, titrând: „Bulevardul Beneficiilor: Conace de prost gust ale romilor construite în România… cu banii DUMNEAVOASTRĂ”. Acesta arată cum românii „exploatează generozitate” britanicilor, angajându-se ca vânzători ai revistei Big Issue şi obţinând, în acest fel, beneficii sociale. „Rezultatul este că romii români văd Marea Britanie ca destinaţia perfectă în încercarea lor de a scăpa de sărăcia şi discriminarea din ţara lor. Ca urmare, un singur oraş, Ţăndărei, a fost transformat dintr-un orăşel „prăfuit” într-o comunitate prosperă, plină de case noi, maşini marca BMW şi Land Rover”.

Scotland Yard crede că peste 100 dintre aceste case, dintr-o zonă denumită „Bulevardul Beneficiilor”, au fost construite cu banii câştigaţi ilegal sau prin fraudarea sistemului de beneficii sociale din Marea Britanie.