Într-una din cele mai frumoase şi mai reuşite livezi, poate mai sunt şi altele, ale Doljului, cea de la Ghidici, au explodat inflorescenţele florilor de cireş, cu corolele lor de un alb imaculat, conferind locului imaginea unui paradis vegetal. Unde sufletul se leapădă de orice deşertăciune. N-aş putea spune, cu exactitate, cum miroase floarea de cireş, în cele câteva zile cât durează, identitatea olfactivă fiind greu de confundat, dar şi mai greu de definit. Dacă spui miros de iasomie, mentă, busuioc, pelin, muşeţel, toată lume ştie despre ce este vorba, dar mireasma florii de cireş rămâne inefabilă. Cu fructul pe care, fără să se grăbească, îl zămisleşte. La Ghidici, în marea livadă „SC Osantin Agroserv SRL”, intensivă, croită după cele mai noi tehnologii în pomicultură, purtând semnul durabilităţii, totul pare o incursiune într-un basm. Aleile, între rândurile de pomi, miros a ierburi campestre, la orele la care soarele, neînchipuit de blând, plimbă furnici pe genunchiul pământului şi fără să am, în privinţa parfumurilor, cunoştinţele şi vocabularul de rigoare, depun mărturie că-mi este necaz, fiindcă totul mi s-a părut un vis, în stare să întoarcă şi cel mai istovit suflet spre lumină şi bogăţie. Ghidiciul, popas de lumină blândă, popas de cântec nemaiîntâlnit, împărăţia miresmelor despovărate, este un reper pe harta pomicolă a Doljului.
