Voleibaliştii Craiovei urcă încă o dată pe podium. Lică şi compania au bătut Steaua în finala pentru bronz

0
615

Echipa craioveană care rezistă neîntrerupt de un deceniu în top este cea masculină de volei. Deşi antrenorul Dan Pascu e nevoit să schimbe aproape integral lotul de la un sezon la altul, iar publicul nu se înghesuie la meciuri în Polivalentă, SCMU Craiova nu s-a desprins de elită an de an şi n-a făcut excepţie nici în actuala stagiune. După ce au disputat Final Four-ul Cupei României, fiind învinşi de campioana Aracada Galaţi cu ajutorul vădit al arbitrilor, alb-albaştrii au urcat pe podiumul naţional, după succesul din ultima etapă, contra Stelei. Lică şi compania s-au impus în Sala Polivalentă cu 3-1, pe seturi: 25-21, 27-29, 25-18, 25-21, după două ore de joc intens şi spectaculos. Să sperăm că în acest sezon echipa va fi totuşi înscrisă în cupele europene, unde şi-a obţinut meritat dreptul de a evolua.

“A fost o nebunie în toată săptămâna premergătoare meciului, a fost o presiune foarte mare, pentru că mi-am dorit să nu terminăm în afara podiumului. Cred că numai primul meci sezon la Craiova nu am prins podiumul, în rest am câştigat cel puţin o medialie de bronz, nu mai spunem de titlul adjudecat. E fantastic, mă simt extraordinar, le mulţumesc celor care au venit la sală, dar mai ales băieţilor. După meciul slab pe care l-am făcut la Dinamo, toată lumea ne întreba dacă suntem OK pentru această adevărată finală pentru bronz cu Steaua, dar am reuşit să o câştigăm. Steaua este o echipă foarte bună, care se zbate de câţiva ani să urce pe podium, dar mă bucur că nu i-am lăsat azi” a declarat căpitanul Ştiinţei, Laurenţiu Lică. Acesta a primit drept cadou o legătură de praz din partea câştigătorului Master Chef, Ciprian Ogarcă, şi a fost cel care a declanşat bucuria pe teren şi în vestiar. La 42 de ani, “Lolo” Lică tocmai şi-a prelungit contractul cu SCM Craiova.

“Este o bucurie de nedescris, pentru că am avut un campionat foarte greu. Pe final am reuşit să ne concentrăm în meciurile importante. În acest ultim meci, băieţii au fost fantastici, în niciun meci până acum nu i-am văzut atât de dăruiţi, de dornici de a câştiga. A fost un meci tensionat, iar medalia răsplăteşte munca de un sezon. În această zi am avut parte şi un public mai numeros şi fără el nu am fi reuşit să câştigăm şi le mulţumesc fanilor şi le urez Sărbători Fericite! Vine vacanţa, sunt 6 jucători care au dus greul acestui campionat şi au nevoie de pauză, deşi 3 dintre ei se duc la lotul naţional” a spus antrenorul Dănuţ Pascu.

Lotul pe care s-a bazat, în acest sezon, Dănuţ Pascu: Lică, Bartha, Călin, Stojsavljevic, Pupart, Halilovic, Lupu, Diaconescu (libero), Grigorie, Georgescu, Szot, Purcaru, Cîrlogănescu (libero). Craiova a contabilizat 20 de victorii şi 8 eşecuri în campionat.

Clasamentul final al play-off-ului: 1. Arcada Galaţi 75p, 2. Dinamo Bucureşti 65p, 3. SCMU Craiova 61p, 4. Steaua Bucureşti 58p.