Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din Craiova destituit

0
843

Investigaţia a fost făcută de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj şi procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă ICCJ. În urma ei, Bogdan Bratu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, a fost destituit de consiliul de administraţie al CNAIR în şedinţa de marţi, 17 aprilie. Bogdan Bratu este suspectat de depunerea unei diplome falsă la dosarul de angajare, eliberată de Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, datorită căreia a beneficiat de indemnizaţie necuvenită. Era director din 2017.

Comunicatul integral

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de 23 aprilie 2021, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează 3 percheziții domiciliare în județele Giurgiu și Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de către o persoană cu funcție de conducere în cadrul unei companii de interes strategic național.

Obiectul cercetărilor îl constituie inducerea și menținerea în eroare a instituției, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente. Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985 000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat și stabilit în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Acțiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.