Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : Susțin alocarea de vouchere pentru turiștii care și-au achitat deja vacanțele

0
12254

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a participat zilele trecute la ședința Comisiei TRAN din Parlamentul European, care s-a desfășurat în mediul online și căreia i s-a alăturat și comisarul european Thierry Breton. În cadrul acestei ședințe, subiectul principal a fost turismul și măsurile care se impun pentru revigorarea acestui domeniu, puternic afectat în urma crizei de Covid-19. Deputatul european consideră că nu procesele dintre turiști și companiile de turism sunt soluția, ci alocarea de vouchere turiștilor care au apucat deja să-și achite vacanțele. De fapt, asta e propunerea Grupului PPE din cadrul Comisie TRAN, prezentată Comisiei Europene, la inițiativa deputatului european Marian Jean Marinescu.

“La inițiativa mea, membri PPE din Comisia de Transport și Turism au trimis o scrisoare la Comisia Europeană prin care cerem o modificare prin care să se introducă o derogare de la Regulament, doar pe perioada acestei crize, prin care să se dea turiștilor care au achitat pachetele de vacanțe…. vouchere. Este  o soluție complicată, pentru că ai pe de o parte, consumatorul, care a dat niște bani și nu  a primit acest serviciu și vrea banii înapoi, adică, ce scrie în Regulament în acest moment, iar pe de altă parte, ai partea economică, societățile comerciale. Și vorbim de trei entități : prima dată e agenția de turism, care stă față-n față cu turistul și care, în general, sunt IMM-uri, al doilea este mijlocul de transport, de cele mai multe ori operatorul aviatic, iar cea de-a treia entitate este hotelul. În acest moment, banii pe care i-a dat turistul sunt împărțiți la aceste trei entități. Așadar, va fi foarte complicat, să se ramburseze banii în acest moment. Pe de altă parte, turistul trebuie să fie asigurat că nu va pierde acești bani. Dacă toți banii s-ar rambursa, toate aceste sociatăți ar dispărea și atunci nu ar mai avea cine să facă turism. Desigur, trebuie să luăm în calcul și faptul că acei  bani cu care turistul și-a cumpărat vacanța, ar fi foarte necesari, acum,  pentru întreținerea sa. Grupul PPE a propus așadar, că în acest caz, turistului ar trebui să i se dea vouchere, vouchere flexibile, care să aibă o valoarea mai mare cu 5-10% față de cât a plătit turistul inițial, care să țină cont de destinație,  de perioadă, etc. Comisarul Breton nu s-a arătat foarte convins de această propunere, fiind vorba și de un mecanism mai delicat, deoarece și acel voucher ar trebui asigurat, în condiții de faliment al companiilor. Dar dacă lași să se aplice acest Regulament fără nico derogare, societățile nu au de unde plăti turistului aceste sume. Și nu cred ca se rezolvă lucrurile prin procese, în instanță. Eu, totuși, cred că varianta cu voucherele e cea mai plauzibilă, pentru că în felul acesta turistul are ceva în buzunar…”, a explicat europarlamentarul PNL, Marian Jean Marinescu, membru în Comisia TRAN din PE.