Nu cred că scriitorul Stelian Tănase, pe blogul personal, la rubrica „Jurnal de bord” are dreptate în tableta „Istrati în capcana istoriei” (16 aprilie a.c.) când afirmă că „Gorki al Balcanilor”, cum îl botezase Romain Rolland, este astăzi relativ uitat. Şi fără a se osteni, cu oferirea unor argumente, Stelian Tănase decretează aşa: „materialul apărut despre viaţa şi opera lui Panait Istrati este relativ sărac, editurile nu se preocupă de scotocirea activităţilor lui şi nici instituţiile de cercetare”. Se poate zâmbi maliţios, la o asemenea observaţie, dar poate autorul ne întinde o capcană, o sondă de verificare a gustului, a nivelului gustului. Sau poate tulbură, doar apele, pentru a stârni riposte şi prin aceasta a înviora atmosfera, una negativă, dar înviorare. Scriitorul Stelian Tănase care a avut multe semnale luminoase, să le spunem aşa, pe blogul său, se pripeşte realmente de data aceasta, în afirmaţiile referitoare la Panait Istrati, mai ales că, dacă reţine ceva din opera marelui scriitor, este citarea „Spovedaniei unui învins”, scriere extra-literară, în limba maternă, la revenirea din vizita în URSS (1929) şi motivele pentru care a renunţat să mai fie bolşevic. Din tableta menţionată, nu se desluşeşte ce a citit Stelian Tănase din opera de ficţiune a lui Panait Istrati şi nici despre această personalitate fascinantă, revendicată de două literaturi, dacă nu cumva, mai degrabă un personaj de legendă. Oricum, Stelian Tănase este în eroare regretabilă, fiindcă Panait Istrati este chiar un răsfăţat în posteritate, opera sa rămânând vie, capabilă de noi provocări. Şi argumentele, la îndemână, sunt numeroase. Unele chiar de dată recentă. În 2015 (15-17 mai) la Paris a avut loc festivalul „Istrati” (vezi „Le Nouvel Observateur”), în 2012 (16-18 martie) la cea de a 32-a ediţie a Salonului internaţional de carte –Salon du Livre-, cel mai amplu eveniment al pieţei editoriale din Franţa, la standul României, a fost programată o masă rotundă şi o expoziţie având ca temă „vagabondajul literar” şi figura scriitorului Panait Istrati. „Prietenii lui Panait Istrati sunt tot mai mulţi”, un eseu interesant în Observatorul Cultural (26 aprilie 2019) a reţinut atenţia. Şi tot anul trecut pot fi consemnate trei manifestări, de reală ţinută, organizate la Bucureşti. Să continuăm. Asociaţia „Prietenii lui Panait Istrati” (16-18 octombrie 2013) a celebrat 90 de ani de la apariţia „Kirei Kiralina”, în organizarea Bibliotecii Naţionale a României, Muzeului Naţional al Literaturii României de la Bucureşti, Bibliotecii Judeţene Brăila. Nu vom putea enumera de bună seamă –cantitativ- toate manifestările dedicate marelui scriitor în anii din urmă, dar am fi nedrepţi dacă nu am menţiona ziarul „Metropolis” (cotidian cultural pentru preocupările riguroase ale doamnei I. C. Filetti). Cum în această lună se împlinesc 85 de ani de când s-a săvârşit marele scriitor, ziarul „Metropolis” acordă un spaţiu generos evenimentului. Absolvent a patru clase primare, Panait Istrati a intrat ca adolescent băiat de prăvălie, hamal, docher, zugrav, exersând multe meserii fără a se statornici în vreuna. A trăit la Nisa, pe Coasta de Azur, unde şi-a câştigat traiul printre altele ca fotograf ambulant, a umblat prin lume. Şi-a tăiat gâtul într-un parc public din Nissa, fiind salvat literar de Romain Rolland, câştigător al Nobelului în 1915. Exegeţii săi s-au găsit în faţa a două alternative: una de a prezenta fenomenul Istrati ca pe un miracol, alta de a-l demitiza, de a transforma legenda într-un fapt divers. Cu inteligenţă ori talent, amândouă intreprinderile păreau realizabile datorită complexităţii datelor. Din punct de vedere critic, ambele porneau de la un principiu greşit, acela de a judeca opera prin autorul ei, şi nu pe autor prin operă. Dacă în 1974 scriitorul Alexandru Oprea, din Bălceşti –fost redactor la ziarul „Înainte”, (din Craiova) secţia culturală- publicase în revista „Manuscritpum” dosarul „Panait Istrati şi siguranţa” făcând dreptate la acuzaţiile numeroase şi calomniile proferate, în anul următor, universitarea craioveană, Gabriela Maria Pintea, o rafinată exegetă a marelui scriitor, cu referiri avizate la universul tematic, eros, ideea de justiţie, prezintă studiul cel mai articulat despre Panait Istrati, în cartea cu acelaşi nume. În revista „Ramuri”, pe vremea când aceasta era condusă de prof. univ. dr. Alexandru Piru, a publicat o suită de articole incitante. Deloc paradoxal autoarea atrăgea, cu discreţie, atenţia asupra dedicaţiei nuvelei „Les chardons du Bărăgan”: „Je dedie ce livre: au peuple de Roumaine, a ses onze mille assassines par le gouvernment roumain, aux trois villages: Stanileşti, Baileşti, Hodivoaia, rases a coups de canon, Crimes perpetres en mars 1907 et restes impunis”. Nuvela „Ciulinii Bărăganului” este istoria unui copil atras de bălţile Brăilei, de mirajul Bărăganului, martor ocular la răscoala din 1907 şi represaliile cumplite care au urmat. În România, succesul lui Istrati a fost într-o anumită măsură unul de scandal. Violenţa excesivă cu care l-a atacat în „Ramuri” Nicolae Iorga (iulie-august 1924) provenea din spaima că cititorii străini şi-ar putea închipui „că domnul Istrati redă ceva tipic românesc”. Panait Istrati este, la trecerea timpului, un scriitor fără frontiere. Se spune că la întrebarea unor jurnalişti despre ocaziile ratate de a rupe relaţiile cu partidul comunist spaniol, Jorge Semprum, fost ministru al Culturii, puţin înainte de moartea sa în 2011, ar fi spus: „Stalinismul este criticat încă de la oricini, de oameni politici şi intelectuali. În anii 1920-1930 erau deja analize şi mărturisiri despre mecanismele înrobitoare ale bolşevismului. Mă gândesc la trilogia lui Panait Istrati „Spovedania unui învins”. Noi am citit această carte şi apoi… am uitat-o”. La Panait Istrati firul epic e consistent şi măiestria autorului este aceea de a face o operă densă, suculentă, sclipitoare pe alocuri, viabilă. Afectiv la exces, incapabil de ironie, incapabil de selecţie în memorie, Panait Istrati lasă mereu impresia că a fost dominat de un talent excesiv şi nostalgiile sale incurabile. Exotic cu strălucire, patetic cu forţă şi extravagant la culme, acesta este personajul de care nu ne-am putut despărţi niciodată.
