Ucraina: O alegere foarte interesantă!

 Cu 73,2% din sufragii, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina – ţară cu 45 milioane locuitori, întinsă precum Franţa – actorul Volodymyr Zelinski (41 ani), şi-a zdrobit literalmente adversarul, actualul preşedinte Petro Poroşenko (53 ani), venit la putere, cu consistentă susţinere americană, în urma Euromaidanului din 2014, reprimat sângeros. Un triumf care se prefigura după primul tur al alegerilor prezidenţiale, din partea unui actor consacrat neofit politic, a cărui unică experienţă deriva din încarnarea la televiziune a unui anonim, incoruptibil şi ideal, ce ajunge preşedintele ţării. Un hold cup electoral? Posibil. Spre lauda sa, Petro Poroşenko şi-a recunoscut înfrângerea. De fapt, nu a mai avut nimic de făcut în campania electorală şi, aidoma, Iuliei Timoşenko (58 ani), eroina „revoluţiei portocalii”, din 2004, respinsă acum de electorat de la primul tur, care a încercat să se reinventeze, deşi rămâne un simbol al corupţiei, episodul gazier din 2009 continuând să o urmărească, Petro Poroşenko a spus, citându-l pe Winston Churchill că „nu va abandona niciodată”. Pleacă din înalta demnitate, dar nu şi din politică. A admis în faţa propriilor militanţi că, înainte de toate, victoria lui Volodymyr Zelinski este o victorie pentru Kremlin. Şi-a încheiat discursul clamând „Dumnezeu să protejeze Ucraina”. Lasă în urmă o ţară cangrenată de corupţie, vlăguită economic, în relaţii tensionate cu Rusia. Va avea dificultăţi inerente în a-şi prezerva actualele alianţe politice, până la algerile legislative din octombrie, partidele parlamentare repoziţionându-se de acum. Potrivit Constituţiei ucrainiene, preşedintele dispune de prerogative limitate. Dacă la început Volodymyr Zelinski va fi întâmpinat, deloc exclus, de un parlament ostil, va avea dificultăţi în nominalizările pentru posturile cheie. Rămâne de văzut. Deşi parlamentarii ucranieni cunosc bine versatilitatea. „Servitorul poporului”, numele serialului televizat, va deveni probabil denumirea unui nou partid cu aspiraţii la guvernarea ţării. Trebuie remarcat totuşi un lucru: observatorii străini au salutat buna desfăşurare a scrutinului, chiar dacă s-au înregistrat peste 900 de iregularităţi, acestea nu au afectat rezultatul final. Organizând alegeri libere, transparente, recunoscute de comunitatea internaţională, Petro Poroşenko primeşte una din puţinele bile albe la capătul unui mandat mai degrabă dezastruos. De ce Volodymyr Zelinski? Întrebarea nu are deocamdată răspunsuri clare. Pro-european, adeptul unui populism simpatic, bine consiliat, Volodymyr Zelinski a insuflat milioanelor de ucrainieni, şi cu precădere tinerilor, sentimentul că politica poate avea şi o altă faţetă. Considerat o marionetă a oligarhului Ihor Kolomoiski, un adversar al lui Petro Poroşenko, se spune că a decomplexat ucrainienii, afectaţi de războiul de cinci ani în Donbas. A promis, între altele, şi e de luat în seamă această făgăduinţă, încetarea ucrainizării lingvistice şi culturale – românii din regiunea Cernăuţi cer susţinere pentru examinarea neconstituţionalităţii articolului 7 al legii educaţiei – şi relansarea procesului de pace cu Rusia, în cadrul acordului de la Minsk, care mai implică Franţa şi Germania.  Ieri, premierul rus, Dmitri Medvedev, a estimat că există o şansă de ameliorare a relaţiilor cu Ucraina. Un mesaj asemănător a avut şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitry Peşkov. Ce schimbări vor surveni în relaţia îngheţată Kiev – Moscova, în perioada următoare, rămâne de urmărit. Deocamdată, expectativa dăinuie. Integrarea Ucrainei în lumea europeană rămâne însă ineluptabilă. Venirea lui Volodymyr Zelinski, în fruntea Ucrainei, pare uluitoare, greu de explicat. Are însă, între altele, o simbolistică particulară: sfârşitul unei perioade de dominaţie din partea oamenilor politici lansaţi în anii ’90, în circumstanţe realmente ambigue.