Galiciuica : Până în 2020, peste 12 km de asfalt

0
1325

Ambiţii mari în localitatea Galiciuica, judeţul Dolj. Edilul comunei, Constantin Bană şi-a stabilit target-ul. Acesta vrea ca până la alegerile de anul viitor să nu mai existe nicio uliţă neasfaltată în comuna pe care o gospodăreşte. Astfel, în prezent, se lucrează la documentaţia necesară obţinerii unei finanţări de 62 de miliarde de lei pentru 6,7 km, după care se încearcă redepunerea unui proiect mai vechi, din 2016, prin care să se facă şi canalizare şi surpriza vine dintr-un alt proiect prin care să se continue cu asfaltarea altor 5,5 km, drumuri lăturalnice. “Asta ne propunem noi. Sperăm să şi rezolvăm, pentru că ne cer oamenii condiţii. Sunt din 2012 primar, iar până acum ce am promis, am rezolvat. Toată localitatea este racordată la reţeaua de apă, adică, toate gospodăriile au apa în casă”, a spus primarul comunei Galiciuica.