Proiect european, la Şcoala Gimnazială Specială “Sf. Vasile”

0
633

Şcoala Gimnazială Specială “Sf. Vasile” din Craiova găzduieşte, în perioada  22 – 29 aprilie 2018, prima activitate de învăţare , din cadrul Proiectului “Inclusion against Exclusion”, finanţat de Comisia Europeană, prin “Erasmus+” – “Acţiunea Parteneriate Strategice , domeniul şcolar”. Programul include câte o şcoală din Franţa, Italia, Spania, Turcia şi România, “grupul ţintă” fiind constituit din elevi cu vârsta între 14 – 18 ani, cu risc de excluziune socială, înţeleasă  ca lipsă a unor abilităţi de bază, care să asigure incluziunea şcolară şi socială. “Principalul scop al proiectului este cel de  găsire a unor noi strategii şi metode inclusive, atât în activităţile şcolare, cât şi în ceea ce ţine de petrecerea timpului liber”, a precizat prof. Mihaela Filimon, coordonatorul activităţii din program. La rândul său, prof.  Florentina Cornea, director al Şcolii Gimnaziale Speciale “Sf. Vasile” , a menţionat: “Pe parcursul întregii săptămâni, 19 elevi din şcolilie partenere, împreună cu cei ai unităţii noastre vor desfăşura mai multe activităţi culturale şi de practică gospodărească, rezultatele fiind puse în scenă printr-un spectacol ce va exemplifica importanţa învăţării prin cooperare”.