Craioveanul Marin Jean Mihăilă și ceilalți nouă inculpați trimiși în judecată anul trecut împreună cu el pentru falsificare de carduri și infracțiuni informatice au fost condamnați de judecătorii Tribunalului Dolj la pedepse cuprinse între 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare și 3 ani de închisoare cu executare. Pentru patru dintre inculpați, între care și Mihăilă, este a doua condamnare pentru fapte similare, aceștia fiind găsiți vinovați de Tribunalul București, și condamnați, pe 31 ianuarie a.c., într-un alt dosar al DIICOT, la pedepse cuprinse între 5 și 8 ani de închisoare, cea mai mare pedeapsă fiind primită de Mihăilă. Nici una dintre sentințe nu este definitivă.
Magistrații Tribunalului Dolj au pronunțat săptămâna trecută sentința în dosarul în care craioveanul Marin Jean Mihăilă fost Sfeclan împreună cu Eman Vătămăniţa, Sorin Buruiană, George Savu, Năstasie Gancea, Monica Cîrneanu, Valeriu Chircă, de 32 de ani, Marinel Vasile, Dan Brescan şi Dan Mihail Bârcă au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pe 2 octombrie 2013, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces fără drept la un sistem informatic. Cei 10 inculpați au fost găsiți vinovați, însă potrivit noilor prevederi în materie penală, au scăpat cu pedepse mici. Astfel, Mihăilă a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, fiind menținut după gratii, Sorin Buruiană – 3 ani cu executare, Năstasie Gancea 3 ani închisoare, Alin George Savu – 2 ani şi 10 luni închisoare, Dan Brescan – 2 ani şi 6 luni închisoare, Eman Vătămănița – 2 ani şi 6 luni, Dan Mihail Bârcă – 3 ani de închisoare, iar Monica Ramona Cârneanu, Valeriu Chircă și Marinel Vasile au primit câte 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni. În plus, inculpații au de achitat între 1.100 și 1.500 lei cheltuieli judiciare. Sentința, pronunțată pe 17 aprilie a.c., nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
„Săltați” în urmă cu un an
Reamintim că, în urmă cu un an, pe 8 aprilie 2013, seara, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova împreună cu procurorii DIICOT Craiova, cu suportul SIPI Dolj, au organizat o acţiune de amploare vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în „fabricarea” de carduri pe baza informaţiilor copiate în mod fraudulos de la bancomate din Franţa, în mod special, dar şi din alte state ale Uniunii Europene şi chiar Coreea. În zona Gării Craiova a fost prins George Savu, de 30 de ani, din Craiova, care avea la el un troler, la prima vedere plin cu haine. Oamenii legii au desfăcut însă geamantanul bucăţi şi au găsit aparatura de skimming pe care acesta o ascunsese în interior, în mâner fiind descoperită şi o cameră video performantă. Savu a fost reţinut şi dus la audieri împreună cu ceilalţi trei ocupanţi ai autoturismului, fiind demarate, simultan, 19 percheziţii la membrii grupării, pe care oamenii legii îi aveau în atenţie de mai multă vreme. Asta deoarece coordonatorul reţelei, Marin Mihăilă, fost Sfeclan, fost Budianu, de 44 de ani, din Craiova, era o „cunoştinţă” mai veche de-a poliţiştilor de crimă organizată, fiind „săltat” în septembrie 2009 şi trimis în judecată în martie 2010 tot pentru infracţiuni vizând comerţul electronic. La momentul respectiv, tot la locuinţa lui a fost descoperit laboratorul unde se confecţionau cardurile.
Bărbatul folosea două locuinţe pentru activitatea infracţională, astfel că oamenii legii au descins atât la domiciliul său, de pe bulevardul „Carol”, cât şi la o altă casă, de pe strada „Teilor”, din Bariera Vâlcii, unde a fost descoperit „laboratorul” în care se falsificau cardurile pe baza datelor copiate fraudulos de la bancomatele din străinătate. Potrivit anchetatorilor, s-au găsit aici mulaje ale unor guri de bancomate, carduri falsificate, camere de luat vederi, aparat de inscripţionat cardurile, tot ceea ce le era necesar pentru activitatea infracţională. Ba, mai mult, craiovenii comercializau carduri bancare „produse” cu această aparatură, motiv pentru care au fost făcute patru descinderi şi în judeţul Hunedoara, la Petroşani şi Aninoasa. În final, au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, 12 persoane, pentru 9 dintre acestea procurorul de caz dispunând reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore.