Străzile din cartierul Brazda lui Novac au intrat în reparaţii

3
581

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a avut ieri o vizită de lucru în cartierul Brazda lui Novac unde se lucrează intens pe mai multe străzi, la asfaltare, lărgirea acestora şi construcţia de parcări. Tot în acest cartier au apărut trei sensuri giratorii, care vor fi mobilate cu mobilier urban din flori. Lucrările sunt incluse în Acordul Cadru semnat anul trecut de către Primăria Craiova cu societatea Delta ACM, şi pentru străzi în acest an are alocată suma de 35 de milioane de lei. 

După ce toate lucrările vor fi efactuate, strada Brazda lui Novac va fi deja bulevard, a declarat, ieri, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Asta pentru că drumul va fi lărgit, asfaltat şi se lucrează intesn la construirea de parcări. „După ce va fi asfaltată, strada Brazda lui Novac va putea fi numită bulevard, pentru că aşa va arăta. Au apărut şi trei sensuri giratorii. Unul dintre acesta este în zona Facultăţii Spiru Haret, unde în perioada examenelor nu se putea circula, nu puteai să scoţi maşina din parcare. Al doilea este la intersecţia cu strada Constantin Brâncuşi şi al treilea la intersecţia cu strada Doljului. Cele trei sensuri giratorii vor fi mobilate ca cel de la maternă, cu tot felul de figurine din flori. La sesnul giratoriu de la Doljului vom avea o trăsură cu un războinic în ea. Ne-am gândit că este pe specificul Cartierului Brazda lui Novac”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

„În Braşov, unde sunt câteva mii de turişti zilnic, nu mai există aprope deloc semafoare”

Întrebată de ce atâtea sensuri giratorii, Lia Olguţa Vasilescu a spus că se circulă mult mai uşor în acest fel, şi a luat exemplu de la marile oraşe din România, şi a dat drept exemplu Braşovul, în care zilnic câteva mii de turişti: „Trebuie să se circule foarte fluent. În general s-a constatat că se circulă mult mai bine cu sensuri giratorii şi cu străzile lărgite. În Braşov, unde sunt câteva mii de turişti zilnic, nu mai există aprope deloc semafoare, ci numai sensuri giratorii, şi se circulă extraordinar de bine. Vom prelua şi noi acest model şi vom face cât mai multe giratorii”.

35 de milioane de lei prevăzuţi pentru străzi

Lucrările fac parte din  Acordul Cadru semnat de către Primăria Craiova cu firma Delta ACM, în care este prevăzută suma de 35 de milioane de lei, de două ori mai mult decât anul trecut. „Nu putem vorbi de valoarea lucrărilor pentru că este vorba de Acordul Cadru pe care îl avem semnat, încă de anul trecut, cu firma Delta ACM, în care sunt prevăzuţi 35 de milioane de lei, de două ori mai mult decât s-a prevăzut pentru străzi anul trecut”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu. Primăria Craiova  şi-a propus să finalizeze cea mai mai mare parte a lucrărilor în Cartierul Brazda lui Novac anul acesta, iar în primăvara anului viitor să fie tot închis, la fel şi în 1Mai, conform declaraţiei Liei Olguţa Vasilescu: „Vreau să vă spun că nu se lucrează doar într-un singur Cartier, se lucrează în toate cartierele Craiovei. Aţi văzut şi strada Paşcani, unde se lucrează intensiv, pentru că era o zonă foarte circulată şi cu foarte multe gropi”.

3 COMENTARII

  1. carcotasii ar spune de ce in brazda?(acolo sta primarita)….e bine ca exista preocupare,ca se lucreaza bine(tb.facute receptiile de lucrari cu simt de raspundere).. bune si sensurile giratorii….urmarim cu interes.

  2. este oare atat de greu sa se faca si un giratoriu pe intersectia Calea Bucuresticu Frati Golesti? Acolo tot timpuleste haos cu toate ca intersectia estefoartelarga,tinand cont ca se coboara pe doua benzi pe langa S200 in ambelesensuri ale bulevarduluisi ale tranvaiului precum si parcarea de la Piata mare si str.FratiGolesti.

  3. Buna ziua,
    As dori s-o intreb pe d-na primar Olguta Marinescu cand are de gand sa refaca si Bld. Carol I, cel putin tronsonul situat intre Bld. Dacia(semafoare gara) si sensul giratoriu, oricum tot bulevardul este un dezastru. Strada este un dezastru, s-ar putea realiza parcari si pe stanga si pe dreapta pentru ca trotuarele sunt foarte late, etc. Se face in Craiovita, acum in Brazda, dar la gara si Bld. CAROL cand?

Comments are closed.