„Nu ştiu nimic” a accentuat, la nivel declarativ, acad. Dumitru Radu Popescu, prin titlul conferinţei susţinute duminică în seria „Întâlnirilor SpectActor” ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Faptic însă, pe scândura scenei pe care i-au fost jucate, încă din 1975, nu mai puţin de cinci piese, cunoscutul dramaturg a demonstrat contrariul. „Ce câştig ar fi dacă v-aţi gândi cândva la un jurnal… ca memoriile dumneavoastră să intre în posesia cititorilor!”, i s-a sugerat din public, la finalul întâlnirii. „Un jurnal? Nu! Eu zic că nu e cazul să spun ce ştiu. Şi colegii scriitori ştiu asta, că eu de 20 şi ceva de ani tac. Fiindcă… tac! Deci, nu e cazul unui jurnal”, a fost replica pe cât de scurtă, pe atât de aluzivă lui D.R. Popescu.
Autorul a cinci piese puse în scenă de Naţionalul craiovean
Din ipostaza pe care şi-a asumat-o în faţa numerosului public, cea de critic literar, Dumitru Radu Popescu a dat citire la două texte, chibzuite sub forma unor epistole adresate prietenilor scriitori. Prima l-a avut ca destinatar pe filosoful Ion Militaru şi s-a referit la „Piticul din grădina de vară” – piesa proprie, publicată în 1973, care a „născut” un inegalabil spectacol în viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete, cu premiera în 1989.
Piesa pornea de la un fapt de viaţă absolut real: în timpul războiului, o femeie a fost condamnată la moarte, dar execuţia ei a fost amânată, fiindcă s-a constatat că era gravidă. Pruncul nu putea fi ucis împreună cu mama sa, n-avea nici o vină. „După ce am scris piesa, am mai descoperit două cazuri de femei condamnate care au născut în închisoare. Am cunoscut chiar un ins care s-a născut în închisoare în timpul războiului; fratele acestuia este un celebru regizor stabilit în străinătate”, a declarat scriitorul.
Alături de „Piticul din grădina de vară”, Teatrul Naţional din Craiova i-a mai pus în scenă lui D.R. Popescu, de-a lungul timpului, alte patru piese: „Aceşti îngeri trişti” (1975) – regia Mircea Cornişteanu; „Hoţul de vulturi” (1980) – regia Georgeta Tomescu; „Paznicul de la depozitul de nisip” (1984) – regia Mihai Manolescu; „Regii peţitori” (2000) – regia Mircea Cornişteanu.
De la caragialescul Agamiţă Dandanache la shakespearianul Hamlet
Prin celălalt text, intitulat „Ateismul politic”, scriitorul i s-a adresat profesorului universitar craiovean Ovidiu Ghidirmic. În centru – Agamiţă Dandanache, urmaşul, prin nume, al războinicului homeric Agamemnon şi personajul caragialesc care a prilejuit actorilor Valer Dellakeza şi Horaţiu Mălăele roluri memorabile. La Craiova, spectacolul a avut premiera în octombrie 2012, fiind cea de-a cincea montare în regia lui Mircea Cornişteanu, prima având loc în anul 1974. La Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, spectacolul „Scrisoarea” – montare după comedia „O scrisoare pierdută” – este regizat de Horaţiu Mălăele şi a deschis, în septembrie trecut, actuala stagiune teatrală.
Deşi a vorbit despre momentul ataşării de opera shakespeariană şi şi-a declarat pasiunea faţă de scriitura Marelui Will, D.R. Popescu a renunţat pe loc, din lipsă de timp, la prezentarea unui text despre „Hamlet”, scris în urmă cu puţine zile şi adresat scriitorului Ilarie Hinoveanu. „Îi spun cum ar arăta un altfel de Hamlet, o versiune care ar lua Premiul Pulitzer!”, a precizat acesta.
Cel mai mare omagiu care i s-a adus vreodată!
Invitaţia la Craiova i-a oferit însă lui Dumitru Radu Popescu şi cadrul favorabil unor confesiuni… literare. „Poezia este marea mea înfrângere” a mărturisit acesta, rememorând primele sale „tentative poetice”, dar şi episodul „dramatic” în care i s-a recomandat să se lase de versuri şi să se apuce serios de proză! „Taică-meu era dintr-o comună din judeţul Mehedinţi, Dănceu, unde am şi făcut şcoala primară. Primele două poezii – eram în clasa a IV-a – le-am scris acolo şi i le-am citit într-o dimineaţă mamei mele, care era învăţătoare. Ea s-a uitat la mine, m-a mângâiat şi… m-a lăsat în pace! Asta a fost prima mea tentativă poetică. Am mai avut, pe urmă, încercări… La a 55-a aniversare de la absolvirea liceului, un coleg mi-a făcut marea surpriză de a recita o poezie scrisă de mine pentru o iubită de-a mea, versuri pe care el le-a luat şi le-a trimis iubitei lui. Încă le mai ştia! Asta a fost cel mai mare omagiu care mi s-a adus vreodată! Un om să ţină minte vreo 50 de ani o poezie e o performanţă extraordinară!», a afirmat, amuzat, D.R. Popescu, stârnind zâmbete pe chipurile spectatorilor. De la adevăratul său debut – în 1953, cu o poezie, dar şi cu o proză în ziarul „Crişana” din Oradea – se vor împlini, luna viitoare, 60 de ani, a reamintit acesta.
Recomandarea revistei clujene „Steaua”: „Lasă versurile, apucă-te de proză!”
Ajuns însă în 1954, ca student la Medicină, la Cluj-Napoca (unde a studiat trei ani, abandonând apoi, pentru a se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, pe care a absolvit-o în anul 1961), criticul Cornel Regman, redactor la revista „Steaua”, i-a retezat elanul creator: „Domne, lasă versurile, apucă-te de proză!”, i-a spus acesta, în schimb publicându-i schiţa „O partidă de şah”. «A fost o zi groaznică pentru mine! Să-mi spună să mă las de poezie, că nu-i pentru mine… Şi m-am lăsat, dar m-am gândit că dacă eu nu pot scrie poezie, unele personaje ale mele pot! Aşa că în unele piese se mai întâlnesc asemenea „scăpări”». Mai târziu, D.R. Popescu a fost corector, apoi redactor la „Steaua”, precum şi redactor-şef la „Tribuna”, tot în Cluj. Iar în 1981 a publicat şi un volum de versuri: „Câinele de fosfor”. Editorial, debutase încă din 1958 cu volumul de schiţe şi povestiri „Fuga”, iar în 1959 îi fusese editat şi primul roman, „Zilele săptămânii”.
„Relaţiile mele cu Ion D. Sîrbu au fost colegiale şi bune”
Scriitorul a evocat, cu acelaşi prilej, şi câteva întâlniri avute cu scriitori reprezentativi din literatura română. Pe Tudor Arghezi, spre exemplu, l-a cunoscut graţie regizorului Geo Saizescu, iar momentul întrevederii l-a marcat: „S-a purtat cu noi ca şi cum am fi fost geniile omenirii! Adică extrem de colegial. N-am mai văzut aşa ceva la oamenii mari, să se comporte astfel cu nişte tineri începători!”. Cu Ion D. Sîrbu s-a aflat în relaţii „colegiale şi bune, ca, de altfel, şi cu alţi scriitori din Oltenia”, a declarat Dumitru Radu Popescu, care, după cum se ştie, între 1981 şi 1989 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Pe autorul „Jurnalului unui jurnalist fără jurnal” l-a cunoscut într-una dintre vizitele sale… olteneşti. «La Craiova prima dată am fost împreună cu părinţii mei, când eram la liceu, cu corul comunei Dănceu, care a participat la un concurs al regiunii. Ai noştri n-au luat locul întâi, l-au luat dăbulenii! A doua oară când am venit m-am dus la teatru. Atunci i-am cunoscut pe Petre Dragu, era secretar literar, şi pe prietenul lui, Savel Pătuleanu. Am aflat de la ei cum, copii fiind, au făcut parte dintr-o echipă de circari. Au mers toată Oltenia împreună, într-o căruţă cu coviltir. Am scris o nuvelă, care se numeşte „Căruţa cu mere”, ale cărei personaje sunt cei doi. (…) Acest lucru m-a apropiat de olteni şi atunci am venit mai des în Craiova. Am cunoscut mulţi oameni cu o biografie… nu de ei încărcată, ci de timp, de istorie. Erau oameni oneşti, majoritatea foarte buni intelectuali. Printre ei, şi I.D. Sîrbu. Cu el, dar şi cu ceilalţi, am avut relaţii onorabile şi îi consider unii dintre intelectualii noştri care s-au realizat», a istorisit dramaturgul.
Lumea de azi, „o şcoală în care Faust este multiplicat”
„Dacă dumneavoastră nu ştiţi nimic, evident că sunt alţii care ştiu, care înţeleg. Care este conturul acestor personaje, al acestei lumi care îşi închipuie că ştie ceva sau care afirmă că ştie multe, poate totul, în faţa căreia domnia voastră susţineţi, evident, ironic, că nu ştiţi nimic?”, i s-a adresat, la momentul dialogului cu publicul, scriitorul Ion Militaru, făcând referire, desigur, la titlul conferinţei. „Mă mir că dvs. nu vedeţi care sunt marile personalităţi care ştiu totul! Mă mir! Aceste lucruri sunt evidente în fiecare zi! Uitaţi-vă la televizor, la Zăvoranu, Bahmuţeanu, la Gigi Becali, vorbiţi cu politicienii noştri, cu parlamentarii! Ştiu totul despre bănci, despre felul cum putem să facem bani, cum să ieşim din criză… Sunt oameni care ştiu! E o şcoală în care Faust este multiplicat! Şie totul şi face absolut tot ce poate pentru ţară!», i-a replicat invitatul.
***
Acad. D.R. Popescu a urmat pe fotoliul „Întâlnirilor SpectActor” altor personalităţi de anvergură: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, A.S.R. Radu al României, Dan Grigore, Cristian Ţopescu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliţă, Dorel Vişan, Emil Constantinescu. Evenimentul este organizat de Teatrului Naţional din Craiova încă din anul 2009.
