Spectacol aviatic, acasă la nea Mărin

0
352

Zarvă mare pe cerul Băileştiului: avioanele Aeroclubului Central Român şi paraşutiştii craioveni au oferit, ieri-dimineaţă, un spectacol aviatic la care au asistat, ca în fiecare an, câteva sute de localnici. Din rândul spectatorilor nu au lipsit personalităţi ale aviaţiei româneşti, dar şi autorităţi, prezente pe aerodromul de la Cilieni pentru a-l comemora pe aviatorul băileştean Petre Ivanovici şi pentru a-i vedea la lucru pe cei mai buni piloţi olteni.  

Aşa cum s-a împământenit de câţiva ani, în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Băileşti, pe aerodromul de la Cilieni a fost organizat un miting aviatic la care au participat mai multe aparate de zbor uşoare şi ultrauşoare. Din program nu au lipsit acrobaţiile aeriene, salturile cu paraşuta, care i-au ţinut cu sufletul la gură pe spectatori, şi demonstraţiile de planorism. Băileştenii s-au înghesuit să vadă aparatele de zbor ale Aeroclubului Român: ULM Ikarus C42, PZL 104 Wilga, Antonov 2 sau planorul IS 28 B2. Spectacol au făcut şi sportivii şi instructorii de paraşutism din cadrul Aeroclubului României sub bagheta comandantului Aeroclubul Teritorial „George Valentin Bibescu” din Craiova, Cristian Smarandache. Printre vedetele show-ului desfăşurat la mare înălţime s-a numărat şi un aparat de zbor IAR-99 Şoim, avion militar, de la Centrul de Cercetări şi Încercări în Zbor, pilotat de cdr. Aurelian Cojocaru şi lt. cdr. Relu Ioana.

Acrobaţii cu avioane şi demonstraţii ale paraşutiştilor

Liniştea văzduhului a fost spartă de aparatul de zbor de mici dimensiuni Ikarus. Acrobaţiile avionului i-au încântat pe spectatori, în special pe cei mici, care au aplaudat minute în şir spectacolul de pe cer. A urmat, apoi, saltul paraşutiştilor, privit cu la fel de mult suspans de spectatorii adunaţi în număr mare pe aerodromul pe care nea Mărin, Amza Pellea – cel mai cunoscut om al locului – l-ar fi vrut, în glumă, ce-i drept, aeroport. Mitingul aviatic a continuat cu demonstraţii ce i-au obligat pe cei prezenţi să stea mai mult cu ochii aţintiţi către cer.

Manifestarea organizată cu prilejul împlinirii a 114 ani de la naşterea pilotului băileştean Petre Ivanovici a ajuns, astfel, la cea de-a IV-a ediţie. „Suntem deja la cea de-a IV-a ediţie şi ne propunem să organizăm în continuare astfel de mitinguri aviatice. Am dovedit consecvenţă şi merităm sprijinul Aeroclubului Român în derularea acestui spectacol. Din fericire, şi vremea a ţinut cu noi. Am văzut foarte mulţi copii încântaţi de acrobaţiile piloţilor. Ne dorim ca acest aerodrom să îndeplinească la un moment dat standardele naţionale şi internaţionale. Vrem să înfiinţăm aici o şcoală de paraşutism şi planorism. În 1935, Petre Ivanovici ateriza exact aici cu un avion IAR. Ne mândrim cu asta, dar şi cu faptul că avem şi alţi piloţi, născuţi la Băileşti, care zboară pe supersonice”, a declarat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.

În memoria marelui aviator băileştean Petre Ivanovici

În memoria faimosului aviator băileştean Petre Ivanovici a fost realizată şi o placă comemorativă. Aceasta urmează să fie amplasată în localitatea Cornereva, judeţul Caraş-Severin, în imediata apropiere a locului unde, la 1 februarie 1936, aviatorul se prăbuşea cu aparatul său de zbor şi „îşi dădea supremul sacrificiu pe altar de piatră, în munţii Cernei”, aşa cum stă scris pe placă. Pe acel loc încă se găsesc resturile avionului pilotat de băileştean.

Petre Ivanovici a fost primul aviator român care a parcurs 16.000 de kilometri, fără paraşută, până în Africa, la Lacul Victoria, dar este cunoscut şi pentru faptul că a trecut cu aparatul său de zbor pe sub podul de la Cernavodă. „Este o iniţiativă foarte frumoasă. Municipiul Băileşti are privilegiul de a avea printre personalităţi un mare maestru al aviaţiei româneşti, Petre Ivanovici, cunoscut mai ales înainte război. Astăzi, putem admira un spectacol cu avioane foarte uşoare, am asistat şi la un salt al paraşutiştilor”, a precizat eurodeputatul Marian Jean Marinescu, prezent la spectacolul aerian de pe terenul de lucru al Aviaţiei Utilitare de la Cilieni, aflat la 5 km de Băileşti.

Manifestarea de ieri a fost însă şi un prilej bun pentru localnici să iasă la iarbă verde. Motiv pentru care mitingul aerian nu se putea încheia decât cu o sărbătoare câmpenească, chiar cu o zi înainte de Sfântul Gheorghe, când mulţi îşi sărbătoresc ziua onomastică.