Manevre militare chino-ruse

0
343
Liu Weinin

China şi Rusia au antamat primele lor manevre militare navale în apropierea coastelor chineze, au indicat surse oficiale, preluate de media, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi vecinii săi asiatici, din cauza revendicărilor teritoriale. Manevrele vor dura 6 zile şi se vor derula în Marea Galbenă, în largul coastei de est a Chinei, a indicat China News Service, media oficială. Aceste exerciţii sunt primele organizate de forţele navale ale celor două ţări. O altă agenţie oficială, China Nouă, a menţionat că exerciţiile vor avea loc în largul oraşului Qingdao, provincia Shandong. Beijingul a anunţat, la începutul lunii martie, accelerarea modernizării armatei sale, cea mai mare din lume, în termeni de efectiv, şi o creştere a bugetului apărării (11,2%) pentru 2012. Ambiţiile teritoriale ale Chinei îngrijorează vecinii săi, dar şi SUA. Fiindcă Beijingul revendică suveranitatea asupra mai multor insule din Marea Chinei Meridionale şi Orientale în faţa Japoniei, Filipinelor, Vietnamului. Manevrele din această săptămână cuprind exerciţii de apărare aeriană, tactici anti-submarine şi operaţiuni de salvare, potrivit agenţiei China Nouă. La manevre participă 16 nave şi două submarine – din partea chineză şi 4 nave de război – din partea rusă. Aceste exerciţii, „prevăzute de mult timp, între China şi Rusia, au menirea menţinerii păcii regionale şi a stabilităţii”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Liu Weinin, în cursul unei conferinţe de presă. În turneul său din Asia, din luna noiembrie a anului trecut, preşedintele american, Barack Obama, a anunţat o reorientare semnificativă a strategiei geopolitice a SUA după ce forţele americane se vor retrage din Irak şi vor decide plecarea din Afganistan. Cu alte cuvinte, americanii doresc o reorientare a politicii lor de securitate în Asia. Această nouă strategie a provocat dureri de dinţi la Beijing, care a calificat ca inoportună intenţia americană, dar care are de partea sa alte ţări din zonă, aliate ale SUA, care îşi văd ameninţate interesele în regiune în faţa intenţiilor revendicative ale Chinei.